Începem audiţia de joi, 3 noiembrie cu Warren Wolf, unul dintre cei mai buni vibrafonişti ai momentului, chiar dacă, în raport cu colegii lui de pe "Convergence", poate fi considerat un artist în plină ascensiune. El şi-a jucat perfect rolul în toate colaborările, dar producţiile proprii îl recomandă mult mai clar ca pe un mare muzician. Colegii formidabili sunt basistul Christian McBride, care participă şi la producţie, bateristul Jeff "Tain" Watts şi pianistul Brad Mehldau, plus John Scofield pe două piese. Scopul acestor senzaţionali muzicieni este de a aborda într-o manieră cât mai unitară viziunea muzicală a lui Wolf şi de a scoate în evidenţă calităţile excepţionale ale mai tânărului lor coleg de ligă. Vibrafonul şi marimba sunt elegant susţinute de grup, trecerile de la arzător la sublim fiind făcute cu un aparent minim efort dar cu maximum de expresivitate. Oare se poate întâmpla ceva fără sens muzical în acest cumul absurd de talent şi clasă? Cu siguranţă nu, iar Warren Wolf a profitat din plin de această ocazie, combinând tonurile, stările şi ritmurile într-un jazz modern de o rară frumuseţe, pe unul dintre cele mai bune albume ale lui 2016. Este cel mai bun moment pentru acest minunat muzician pentru a se afirma ca exponent major al muzicii contemporane.

Şi din nou Nik Bartsch. După câteva schimbări în formula Ronin, Nik Bartsch revine la numele de grup din anii '90, Mobile, dar asta nu-l face mai puţin recognoscibil în conceptul lui unic, în estetica prin care alătură ideile de groove, ritual şi disciplină, cultură japoneză şi alte repere muzicale, într-o muzică de o rară şi stranie frumuseţe. Mobile foloseşte aceleaşi elemente, dar într-un context diferit, acustic, ritualic, ca o refracţie a aceleiaşi arhitecturi prin diferite prisme, cu aceeaşi intenţie de a atrage un public cât mai larg. "Continuum" are nevoie de aceeaşi aprofundare pentru a-i fi apreciat inimitabilul farmec cameral, accentuat prin adăugarea unui cvartet de coarde. Diferenţa de instrumentaţie nu schimbă accentul pe poliritmie şi contrapunct, sunetul colectiv fiind primordial, chiar dacă suflul componistic provine dintr-o singură direcţie. Mobile e mai puţin funky decât Ronin, dar temele sunt la fel de delicate, iar sunetul posedă mai multă diversitate şi profunzime. Cu siguranţă, cei care s-au mişcat hipnotizaţi pe muzica lui Nik Bartsch în formula Ronin, vor fi la fel de atraşi de acest lărgit spectru muzical, asociat în mod foarte potrivit cu termenul "Continuum".