ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Elemente de cultură tradițională românească incluse de UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil al Umanității - Muzici tradiționale, 7 iunie

Publicat: joi, 2 Iunie 2016 , ora 12.50

Cu ediția din 7 iunie 2016 încheiem al doilea ciclu al emisiunii și, de aceea, vă propun să medităm împreună asupra conceptului de "tradiție", suprapus peste termenul "folclor". Vom poposi doar în spațiul cultural românesc și vom avea posibilitatea să discernem între actualitatea și necesitatea acțiunilor privind identificarea, continuitatea și păstrarea elementelor de patrimoniu cultural tradițional. În același timp, vă propun să percepem implicarea factorilor perturbatori, care determină distorsionarea, abuzarea și deturnarea termenilor consacrați, ducând, în cele din urmă, la confuzii privind relațiile dintre facere și contrafacere în cazul bunurilor culturale tradiționale, în privința preluării, păstrării, valorificării, receptării și transmiterii mai departe a ritualurilor, tradițiilor și repertoriilor strămoșești. Din aceste considerente, vom prezenta cele mai valoroase elemente de cultură tradițională românească, ritualuri complexe și genuri muzicale care au fost incluse de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial al umanității: Doina, Colindatul de ceată bărbătească, Ritualul Călușului și Jocul fecioresc.


Doina, de la "necunoaștere" la "recunoaștere"

Doina românească are capacitatea de a sintetiza sentimente și trăiri umane, originale și unice, cântate vocal sau instrumental; în anul 2009 ea fost inclusă în patrimoniul imaterial al umanității. Doina, teoretizată drept o specie distinctă a genului liric folcloric, era cândva răspândită pe un areal care cuprindea Maramureșul, Oașul, Lăpușul, Năsăudul, Bucovina, zona Carpaților de Curbură, Oltenia și Gorjul. Doinele românești, vocale sau instrumentale, sunt compuse pe baza unor structuri melodice și ritmice de tip melopeic, improvizatoric și evoluează în mișcări lente și într-un ritm specific, numit parlando rubato. Formele arhitectonice, libere, sunt încadrabile într-o schemă tripartită, general valabilă, cu mici variații, pentru toate doinele: o introducere sub forma unei interjecții anacruzice cu sens melodic ascendent, urmată de strofa melodică propriu-zisă și de o încheiere bazată pe un recitativ descendent. Această structură este apoi ornamentată: prin așa-numitele "noduri" sau "lovituri de glotă" (în cazul "horiei lungi" din Lăpuș, Oaș și Maramureș), prin pasajele bogat ornamentate și volutele melodice repetitive (la doinele din Năsăud și Bucovina) sau este "colorată" prin emisia vocală specifică, la doinele din Oltenia.


Colindatul de ceată bărbătească, "rost" și "rostire"

Acest obicei din ciclul sărbătorilor de iarnă se află în patrimoniul cultural mondial din anul 2013, printr-un demers comun al României și al Republicii Moldova. Ceata de colindători s-a păstrat mai ales în sudul și în Câmpia Transilvaniei, în Țara Făgărașului, Țara Loviștei, în Hunedoara dar și în Câmpia Bărăganului și în sudul Basarabiei. Ceata exprimă forța comunitară și rostul obiceiului, manifestând plenar virtuțile augurale (de bune și favorabile prevestiri), calitățile apotropaice (protectoare) dar și toate celelalte însușiri simbolice ale colindatului. Maniera interpretativă antifonică, prin două grupe de colindători care preiau una de la alta liniile melodice, refrenele caracteristice dar și similaritățile stilistice constituie tot atâtea elemente unitare, în diversitatea colindatului tradițional al cetelor bărbătești din spațiul românesc.


Călușul, de la "ritual" la "spectacular"

Ritualul Călușului, care se mai practică, încă, de Rusalii, în multe sate din sudul României (Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Ilfov) este constituit ca o formă de comuniune între lumea terestră (reprezentată de comunitățile sociale) și cea "de dincolo", întruchipată de ființe feminine denumite "iele". Acest ritual este mediat de ceata bărbătească a călușarilor, structurată în număr impar, după principii stricte de organizare. Toate secvențele rituale, precum "ridicarea" sau "legarea" steagului, jocul propriu-zis și "îngroparea steagului" sau "spargerea Călușului", sunt permanent însoțite de muzică. Numele date dansurilor din Căluș sunt generice, precum: "Calul", "Floricica din Căluș", "Murgulețul", "Călușul" etc. Pentru vechimea, unicitatea, originalitatea și vivacitatea sa, Ritualul Călușului a fost proclamat de UNESCO, în anul 2005, drept "Capodoperă a patrimoniului cultural al umanității" și înscris în 2008 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil. Însă drumul de la Ritualul Călușului, de prin satele muntenești și oltenești, până la Călușul ca spectacol coregrafic, montat pe scenă, este lung, întortocheat și nu întotdeauna în acord cu realitățile tradiției folclorice.


Jocul fecioresc din România, vigoare și expresie coregrafică

Jocul fecioresc este cel mai recent element de cultură tradițională imaterială românească înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil UNESCO în anul 2015, fiind recunoscut pentru originalitatea, expresivitatea, robustețea și vigoarea dansurilor cuprinse în această categorie aparte, oglindind un bogat conținut de idei și sentimente, exprimate prin joc. "Feciorește de sărit", "Feciorește de bâtă", "Călușerul" (diferit de "Căluș"!), "Feciorește rar", "Feciorește des", "Bărbuncul", "Ardeleana feciorește", Târnăveana", "Sorocul" sunt doar câteva dintre titlurile generice care definesc tot atâtea dansuri atribuite categoriei ample a Jocului fecioresc din România.

Vă invit, așadar, marți 7 iunie 2016, de la ora 20.30, să urmăriți Elemente de cultură tradițională românească incluse de UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil al Umanității, în ultimul episod din cel de-al doilea sezon al emisiunii "Muzici tradiționale".

 
dr. Constantin Secară,
etnomuzicolog