Arhivă : Recomandări Înapoi

Orfeu de Monteverdi dirijat de John Eliot Gardiner - în 20 martie la Opera în interpretări de referință

Publicat: vineri, 18 Martie 2016 , ora 15.19

"Mâine seară Măria Sa Prințul va fi interpretat o piesă unică prin faptul că toți cei prezenți pe scenă vor fi vorbit muzical" - sunt cuvintele lui Carlo Magno, un angajat al Curții familiei Ganzaga în Mantua, scrise în 1607 și, desigur, exagerate; spectacolul la care el și ceilalți curteni urmau să asiste nu era fără precedent - Claudio Monteverdi nu a inventat opera, însă Orfeu, favola in musica (poveste, piesă în muzică), după cum a numit-o, avea să ofere, cu siguranță, prima capodoperă a acestui nou gen muzical.

Ediția de duminică, 20 martie 2016, a emisiunii Opera în interpretări de referință vă propune Orfeu-ul monteverdian într-o versiune, evident, excepțională - cântă Corul Monteverdi și Orchestra English Baroque Soloists, Krystian Adam, Mariana Flores, Francesca Aspromonte, Gianluca Burrato, Francesca Boncompagni, Andrew Tortise, Nicholas Mulroy, Esther Brazil și Gareth Treseder. Cu toții s-au aflat, în 4 august 2015 pe scena Royal Albert Hall din Londra, evoluând în cadrul BBC Proms sub bagheta lui Sir John Eliot Gardiner. A fost o versiune nu tocmai de concert (cu mișcare scenică, foarte frumoase și colorate costume și mai ales cu muzicieni care au cântat fără partituri), însă evident nici pe de-a-ntregul o variantă montată ca operă (spațiul nu este tocmai cel mai indicat pentru așa ceva).

Mitul lui Orfeu și al Euridicei este un dar către compozitorii de operă - o poveste ce are ca erou arhetipul muzicianului, o legendă despre puterea muzicii, care poate depăși chiar granițele morții, aducând prin intermediul subiectului și mai multă credibilitate contururilor personajelor, care se exprimă prin cântec. Monteverdi nu a fost primul compozitor care a folosit mitul lui Orfeu ca subiect în muzica sa, diferiți alți creatori realizând acest lucru înaintea lui; cu toate acestea, datorită calităților extraordinare ale partiturii și a faptului că ea a fost prima care a reușit să intre în repertoriul permanent al teatrelor de operă din întreaga lume - Monteverdi este recunoscut și reținut de istoria muzicii până în zilele noastre.

Dirijorul John Eliot Gardiner - astăzi în vârstă de 72 de ani - este atras încă din studenție de muzica lui Monteverdi, în acea perioadă de studii artistul fondând, de altfel, corul ce poartă numele compozitorului (ansamblul fiind înființat atunci cu scopul de a interpreta Vecerniile compuse în 1610 de Monteverdi).

Distribuția lui Orfeu i-a adus laolaltă pe scena londoneză pe tenorul polonez Krystian Adam în rolul titular, pe soprana argentiniană Mariana Flores în Euridice; Francesca Aspromonte, din Calabria, Italia a fost Mesagerul și figura Speranței. Basul Gianluca Buratto a fost Caron, dar și Pluton în Lumea subterană, iar soprana italiană Francesca Boncompagni Persefona.

Prima mare operă - Orfeu de Monteverdi - reprezintă momentul în care adevărul psihologic și virtuozitatea muzicală se întâlnesc pentru a depăna o poveste despre dragoste, pierdere și mai presus de toate despre puterea artei.

Vă aștept duminică, 20 martie 2016, de la ora 21.00!

Irina Cristina Vasilescu