Bonom, expansiv, energic, pozitiv şi cald. Uşor supraponderal, seducător-afabil, Gianluigi Gelmetti pare să radieze bucuria de a trăi prin fiecare por. Pe scenă, în faţa orchestrei, transmite echilibrul ce-şi are rădăcinile în stăpânirea la nivel de instinct a meşteşugului care rămâne, totuşi, controlul unui aparat orchestral. Ceea ce mi s-a părut evident, urmărindu-l la Ateneu, pe 15 septembrie 2015, a fost plăcerea pe care o radiază dirijând şi intensitatea cu care trăieşte această plăcere.
Plăcerea, energia şi culoarea ar fi cele care i-ar creiona, cred, în esenţă, profilul de muzician italian până în moduva oaselor.
 S-a născut la Roma, în 11 septembrie 1945 iar la 16 ani debuta ca dirijor la Sienna, specializându-se ulterior pe acest teren cu nume ca Franco Ferrara, Hans Swarowsky şi, mai ales, Sergiu Celibidache. De-a lungul timpului a fost dirijor principal al unor ansambluri şi instituţii renumite, ca Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart, Orchestra Simfonică din Sydney, Opera din Roma şi, bineînţeles, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, unde în 2013 a fost promovat în poziţia de director artistic. Avocat fără rezerve al muzicii contemporane, Gianluigi Gelmetti prezentat în primă audiţie absolută Simfonia a VII-a de Hans Werner Henze, cu Orchestra Filarmonicii din Berlin, în 1984.

Latura componistică a activităţii lui este în mod sigur mai discretă decât cea de şef de orchestră - şi asta pentru că cele două ego-uri muzicale ale sale sunt ţinute în mod premeditat în cămăruţe etanşe una faţă de cealaltă, dintr-o raţiune etică pe care o va dezvolta în dialogul nostru: aceea de a nu permite ca dirijorul Gelmetti să fie un promotor al autorului Gianluigi Gelmetti.
 Dincolo de toate, însă, cele două faţete îşi îmbogăţesc în mod sigur valenţele reciproc şi suntem datori să le cunoaştem pentru a-l înţelege pe acest artist ce duce mai departe epicul profil al dirijorului-compozitor, profil în care s-au mai încadrat Leonard Bernstein, Pierre Boulez şi, mai recent, Esa-Pekka Salonen.
 Un artist, aşadar, care a i-a fost nu numai discipol lui Sergiu Celibidache, ci i-a şi succedat acestuia ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio Stuttgart, unde a avut această calitate între 1989 şi 1998. Şi, pentru că anumite cercuri par să se închidă deja frumos, în ecuaţia emisiunii "Poveştile de succes ale muzicii", să amintim o coincidenţă: precedentul nostru invitat a fost dirijorul englez Sir Roger Norrington care şi el a servit ca dirijor principal la Stuttgart, imediat după Gelmetti: o lume mică dar frumoasă, aș fi tentat să cred.
 Interviu cu Gianluigi Gelmetti, așadar, 3 duminici la rând începând din 13 martie 2016, de la ora 10,30.