ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Recomandări Înapoi

'Vestitorii' Crăciunului. Cântări bizantine și cântece de stea - Muzici tradiționale, 15 decembrie

Publicat: joi, 10 Decembrie 2015 , ora 15.53

"Hristos Se naște, slăviți-L"

Ciclul Întrupării Domnului cuprinde, în liturgica și imnografia ortodoxă, trei mari sărbători, denumite împărătești sau domnești, desemnând astfel importanța lor deosebită în cadrul anului bisericesc. Acestea sunt: Nașterea Domnului (25 decembrie, Crăciunul), Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie, suprapusă cu Anul Nou civil și cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare) și Botezul Domnului (6 ianuarie, Boboteaza). Având ca punct de pornire Crăciunul, cele trei sărbători semnifică aspectul kenotic (κενώ, a goli, κένωσις, golire, micșorare a slavei Sale dumnezeiești) al întrupării Domnului Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc, Care "s-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor" (Filip. 2, 7-8). Dintre cele mai cunoscute imnuri de slavă aduse Întrupării Domnului se distinge Canonul Nașterii Domnului, care se cântă la Utrenia (slujba de dimineață) acestei sărbători a bucuriei și luminării lumii. Alcătuit în sec. al VIII-lea, acest poem imnografic de mari dimensiuni este atribuit Sfântului Cosma Melodul, care a parafrazat, în versuri și muzică, predica de Crăciun a Sfântului Grigorie de Nazianz: "Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă!". Taina cea negrăită a Nașterii Domnului este prezentată în toate cele nouă ode ale Canonului, în timp ce refrenele reiterează permanent conținutul, deopotrivă teologic cât și doxologic al poemului imnografic: "Lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit!".


"Vitleeme gătește-te"

Muzica bizantină reprezintă una dintre formele de manifestare artistică a preaplinului sufletesc, prin care omul se situează în relație de rugăciune cu Dumnezeu. Cântarea bizantină nu este doar muzică, deoarece este mai presus decât muzica: rugăciune intonată, doxologie, trăire duhovnicească și este însăși chintesența formei de manifestare concretă a cultului creștin ortodox, ca un veșmânt îngeresc al Bisericii. O alcătuire imnografică reprezentativă pentru perioada liturgică a Nașterii Domnului este Ceasul întâi, imn atribuit Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, datând din sec. al VII-lea: "Vitleeme gătește-te;împodobește-te iesle; peșteră primește; adevărul a venit, umbra a trecut și Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, Cel ce a luat chip precum suntem noi și a îndumnezeit trupul". După ce a străbătut veacurile, fiind întâlnită în diverse codice bizantine, această cântare a ajuns să fie tradusă și în limba română, în sec. al XIX-lea, prin intermediul tradiției scrise și orale a Bisericii, de Dimitrie Suceveanu, cel care a realizat colecția de cântări liturgice, numită Idiomelarul. Alt autor și traducător român al cântărilor de tradiție bizantină, care l-a precedat pe Suceveanu, a fost Macarie Ieromonahul, care a "potrivit" în limba română cântările originale, grecești. În același context se încadrează și Troparul Nașterii Domnului; el reprezintă una dintre cele mai cunoscute cântări ale Bisericii Ortodoxe: o strofă unitară prin care este evocată, în mod concis, semnificația sărbătorii: "Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru ea, cei ce slujeau stelelor, de la Stea au învățat să se închine Ție, Soarele dreptății și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!"


"Trei crai de la Răsărit"

În cultura muzicală românească din sec. al XIX-lea, cântecele de stea au fost consemnate prima dată în colecția omonimă a lui Anton Pann, care a fost tipărită în mai multe ediții succesive în timpul vieții autorului, între anii 1830 și 1848. Tradiția pieselor notate cu neume bizantine de Anton Pann este însă mai veche; ele se cântau încă din sec. al XVII-lea și se bucurau de o mare popularitate. În acest context este important să evidențiem diferența dintre colinde și cântece de stea. În timp ce colindele au origine populară și se cântă cu precădere în satul tradițional românesc, cântecele de stea sunt de sorginte cultă și se regăsesc atât în spațiul românesc cât și în cel european. "Trei crai de la Răsărit / spre Stea au călătorit / și-au mers, după cum citim / până la Ierusalim...": acesta este începutul relatării, în versuri apocrife și în metru popular românesc, a referinței biblice despre cei trei crai care au vrut să-L cunoască pe Împăratul Care se născuse în Bethleem. În cultura central-europeană, de tradiție creștină romano-catolică, cei trei regi (sau magi, cum mai sunt numiți) apar în cântecele populare de stea, cu influențe muzicale care atestă, la origini, cântările bisericești. Aceste piese exprimă influențele imnografiei catolice asupra cântecului popular dar și, în egală măsură, maniera de interpretare vocală, pe mai multe voci, armonizate simplu, cu naturalețe.

Vă invit, așadar, marți 15 decembrie 2015, de la ora 20.30, la ultima ediție din acest an a emisiunii "Muzici tradiționale", să ascultăm cântări bizantine și cântece de stea din spațiile culturale ortodox și romano-catolic, întru prefigurarea și așteptarea Crăciunului, această sărbătoare a luminii, a bucuriei, a împăcării oamenilor cu Dumnezeu și cu ei înșiși.


dr. Constantin Secară,
etnomuzicolog