Arhivă : Recomandări Înapoi

Interviu cu Piotr Anderszewski la 'Poveștile de succes ale muzicii' - 4 ediții începând de duminică, 11 octombrie 2015

Publicat: vineri, 9 Octombrie 2015 , ora 15.54

  Nume dintre cele mai rezonante ale pianisticii contemporane, Piotr Anderszewski a reușit să-și găsească profilul interpretativ distinct pe o scenă muzicală internațională parcă mai aglomerată și mai competititivă ca oricând. Într-un timp în care câștigarea unei competiții este aproape obligatorie pentru a spera la o carieră solistică, el a atras atenția părăsind un astfel de concurs: pe cel de la Leeds, în 1990, în plină evoluție în semifinală, nemulțumit de felul în care reda Variațiunile op. 27 de Anton Webern.
  Sigur că să te faci astfel remarcat înseamnă doar un gest excentric dacă, dincolo de el, nu stă autoexigență, inteligență și, bineînțeles, excelența pianistică, așa cum se întâmplă în cazul invitatului nostru; care a arătat, apoi, că încrederea care i-a fost acordată a fost îndreptățită - primind girul criticii de specialitate, numeroase premii care i-au recompensat discografia și, mai ales, fiind validat permanent de public.

Premii pentru discuri Bach, Szymanowski, Schumann
La 46 de ani cât a împlinit în 4 aprilie 2015, discografia invitatului nostru vorbește în primul rând despre calitate și mai puțin despre cantitate: 17 titluri, între care un DVD și o înregistrare din recital (de la Carnegie Hall). Albumul său cu partitele numerel 1, 3 și 6 de Johann Sebastian Bach a primit o nominalizare la Grammy, în vreme ce discul cu piese pentru pian solo de Karol Szymanowski a câștigat în 2006 un premiu din partea revistei Gramophone, care l-a declarat atunci "Cel mai bun album intrumental". De asemenea, albumul Schumann din 2010 a fost recompensat cu un Echo kassik în 2011.
 Relevantă rămâne și alegerea sa de către cineastul francez Bruno Montsaingeon, care ni-l recomandă ca personalitate muzicală ce merită toată atenția noastră în două documentare: "Piotr Anderszewski intrepretează Variațiunile Diabelli", din 2001, și "Piotr Anderszewski - călătorul neliniștit", realizat în 2008.

Anderszewski - un selectiv
Deși admirator declarat al lui Sviatoslav Richter, așa cum vom afla și din acest interviu, Piotr Anderszewski arată o selectivitate severă în privința compozitorilor pe care îi cântă, ceea ce îl apropie mai degrabă de profilul lui Radu Lupu decât de Richter, cel faimos inclusiv pentru amploarea repertoriului. Anderszewski se prezintă ca un pianist aproape singuratic, colaborările sale camerale fiind relativ rare - iar acelea, câteva, sunt cu violonista Viktoria Mullova și cu sora lui, Dorota Anderszewska, de asemenea violonistă. Trebuie, însă, spus că ne putem mândri cu faptul că Anderszewski are o afinitate specială pentru cvartetul Belcea și, bineînțeles, pentru liderul său, violonista Corina Belcea, căreia îi apreciază la superlativ inteligența muzicală.

 Parcurgându-i discografia de până la momentul octombrie 2015 rezultă un număr de 13 compozitori a căror muzică a înregistrat-o. Numărul acestora se restrânge, însă, la 8 dacă ne referim doar la lucrările pentru pian solo sau pentru pian și orchestră: mult Bach, Mozart, Beethoven (dar nu și Haydn), Szymanowski, bineînțeles, Schumann, rar Janacek, Webern sau Bartok.

Ștefan Costache