La mulți ani, Gabriel Croitoru! Pare greu de crezut vârsta pe care o sărbătorește acest muzician ale cărui atribute artistice sugerează în mod cert Tinerețe !

Anii au trecut și pregnanta emoție interpretativă demonstrată în aparițiile solistice sau camerale, frumusețea sunetului clar, cu transparențe și robustețe, aplombul virtuozității dezinvolte au fost înnobilate de maturitate și un plus de echilibru... Atrăgând atenția de timpuriu pe marile scene de concert românești, violonistul care împlinește în acest final de august 5 decenii de viață a însumat succese încă din perioada studiilor la Liceul de muzică "George Enescu", apoi la actuala Universitate de Muzică bucureșteană, printre maeștrii săi numărându-se și Mihai Constantinescu sau Modest Iftinchi dar și Ștefan Gheorghiu și - cu prilejul unor cursuri de măiestrie - Salvatore Accardo (în 1982) si Zino Francescatti (în 1988).

Lunga listă de distincții internaționale obținute de Gabriel Croitoru la începutul carierei sale înscrie și premiile I la Concursul International de vioara "Henryk Wieniawski"de la Lublin - Polonia (în 1979) dar și la Concursul International de vioara "Pablo Sarasate"de la Pamplona - Spania (în 1991), competiție unde a obținut și Premiul pentru cea mai buna interpretare a unei lucrari de Sarasate. A venit apoi o altă dovadă de apreciere: lui Gabriel Croitoru i s-a propus - în Spania - realizarea integralei discografice a versiunilor cu orchestră ale partiturilor lui Sarasate ! La România Muzical îl puteți auzi pe Gabriel Croitoru cântând Zapateado de Sarasate în varianta camerală, dintr-un concert alături de pianistul Horia Mihail (păstrată pe un Cd din 2011); Fila de calendar care îi este rezervată vă oferă și o altă dimensiune romantică, în Sonatina în Sol major de Antonin Dvorak - o înregistrare din 2013 care stă mărturie unor colaborări camerale constante în ultimii ani, cu maestrul Valentin Gheorghiu.

Avânt romantic, bravură violonistică dar și poezie, sunet vibrant, naturalețe și căldură expresivă, prestanță solistică, robustețe și - nu în ultimul rând - acel talent de "a spune ceva" foarte convingător pe strunele violinei. Sunt aspecte care au caracterizat "rostirea" instrumentală a lui Gabriel Croitoru și înainte de a câștiga dreptul de folosință și de a cânta pe Guarneri-ul din 1730, acea vioară care a aparținut lui George Enescu.

Aniversarea celor 75 de ani ai dirijorului Dmitri Kitaenkone prilejuiește rememorarea câtorva repere din biografia artistică a unuia dintre șefii de orchestră porniți și formați pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice dar cizelați și confirmați și în spațiul cultural occidental.

Kitaenko s-a născut în 18 august 1940 la Sankt Petersburg - oraș în care și-a început și studiile muzicale, urmate apoi la Moscova (cu Leo Ginzburg) dar și la Viena (cu faimoșii Hans Swarowsky și Karl Österreicher). Premiat în 1969 la prima ediție a Concursului internațional de dirijat "Herbert von Karajan" de la Berlin, Dmitri Kitaenko a devenit dirijor principal la Teatrul "Stanislavsky" din Moscova la 29 de ani iar apoi, la 36, a preluat același statut la Filarmonica din capitala Rusiei, pe care l-a păstrat 14 ani. Din 1990 s-au succedat angajamentele sale la Frankfurt, Bergen, Copenhaga, Koln și colaborările sale cu multe alte colective simfonice de prestigiu din Europa, America și Asia. O discografie bogată reliefează adesea și aprecierile pe care muzicianul le-a primit pentru interpretarea repertoriului rus; de altfel, în această primăvară lui Dmitri Kitaenko i-a fost acordat și "Lifetime Achievement Award" la festivitatea ICMA (International Classical Music Awards).

In 18 august 1750 începea biografia lui Antonio Salieri - un compozitor care a urcat rapid pe culmile succesului (fiind apreciat și protejat de Gluck), a cunoscut gloria (fiind 36 de ani "Kappellmeister" al Curții imperiale la Viena) dar și declinul. Cândva o personalitate de mare prestigiu în lumea teatrului liric european, cu opere rostite în 3 limbi pe scene din Austria, Italia, Franța, muzicianul originar din Legnano (localitate lângă Verona) care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în preajma Curții imperiale Habsburgice, nu a mai scris nici un titlu nou după 1804, cele 37 deja prezentate la Viena asigurându-i în continuare, un timp, celebritatea.

Faima compozitorului atât de prețuit de familia imperială a fost însoțită și de cea a profesorului, care a avut printre discipoli pe Beethoven, Schubert sau Liszt. Autor și de muzică sacră (cantate și oratorii), Antonio Salieri a lăsat în urma sa și pagini instrumentale, printre care se numără și concertele pentru orgă, flaut, oboi sau cele 2 pentru fortepiano, re-aduse în atenția prezentului de interpreții contemporani. Este și cazul celui în Do major, înregistrat de Andreas Staier şi Ansamblul Concerto Koln, pe care vi-l propunem în cadrul Filei de calendar,la România Muzical, în 20 august, de la ora 20,00.