Arhivă : Recomandări Înapoi

O seară a 'Anotimpurilor' cu violoniștii Valentina Svyatlovskaya și Liviu Prunaru

Publicat: joi, 30 Iulie 2015 , ora 16.13

Ei au fost protagoniștii celui de-al treilea concert din cadrul Stagiunii Regale, desfășurat sub cupola Ateneului Român. În 22 martie 2015 mult apreciații muzicieni au propus melomanilor ciclul de concerte op.8 "Anotimpurile" de Antonio Vivaldi intercalate cu "Cele patru anotimpuri de la Buenos Aires" ale lui Astor Piazzolla.

Liviu Prunaru - este concert - maestru într-una dintre cele mai prestigioase orchestre simfonice din lume - Royal Concertgebouw. Liviu Prunaru vrăjește cu sunetul viorii sale Stradivarius construită în anul 1694 dedicându-se cu egală dăruire carierei solistice internaționale în plină ascensiune și celei pedagogice. Liviu Prunaru are colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum Royal Philarmonic Orchestra și London Symphony Orchestra, Orchestra Națională a Belgiei, Orchestra Filarmonică din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de cameră din Indianapolis.

Valentina Svyatlovskaya, soția lui Liviu Prunaru și fostă elevă a sa, este, la rândul ei, membră a renumitei orchestre Royal Concertgebouw din Amsterdam. Absolventă a Conservatorului din Sankt Petersburg, Valentina Svyatlovskaya este deținătoarea unui impresionant palmares competițional, din care amintim Premiul al II-lea la Concursul Internațional "Rodolfo Lipizer" și Concursul Internațional "Valsesia Musicale", Premiul I la Concursul "R. Molinari" din Gstaad și finalistă la Concursul Internațional "Regina Elisabeta". În perioada 2000 - 2007, Valentina Svyatlovskaya - Prunaru s-a perfecționat la Academia "Menuhin" din Gstaad sub îndrumarea apreciaților violoniști Alberto Lysy și Liviu Prunaru. Prețioasa sa vioară Andrea Guarneri construită în anul 1676 a fost auzită și în turneele efectuate de Valentina Svyatlovskaya  în Elveția, Marea Britanie și Germania cu Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg.

Ciclul de concerte op.8 "Anotimpurile" de Antonio Vivaldi și "Cele patru anotimpuri de la Buenos Aires" ale lui Astor Piazzolla au fost propuse de Valentina Svyatlovskaya și Liviu Prunaru alături de Camerata Regală în 22 martie 2015 la Sala Mare a Ateneului Român. Este concertul pe care vă invităm să-l ascultați marți, 4 august, la Radio România Muzical.

"Concertele Radio România Muzical", marți, 4 august 2015, ora 19.30.


Jeanine Costache