Tenorul Peter Schreier - aniversare 80

Când se rosteşte numele tenorului german Peter Schreier, majoritatea melomanilor se gândesc la repertoriul vocal-simfonic sau la rolurile mozartiene în care a triumfat artistul născut în 29 iulie, acum opt decenii, la Meissen. Era firesc ca anii formării sale să lase astfel de amprente: Peter Schreier a intrat de la 8 ani la internatul Corului de băieţi de la Kreuzkirche din Dresda, unde a fost apreciat în mod deosebit, familiarizându-se cu repertoriul vocal-instrumental specific. Chiar şi când i s-a schimbat vocea, a rămas alături de această formaţie - ca tenor, dupa ce realizase şi înregistrări cu "voce albă" de alto, cu ansamblul de băieţi (au fost printre primele pe LP în Germania). A studiat la Leipzig şi la Dresda (canto şi dirijat).

După ce - în copilărie (la 9 ani) fusese pe scenă unul dintre cei trei băieţi din "Flautul fermecat" de Mozart, Peter Schreier a debutat ca tenor liric la Opera din Dresda într-un rol mic din Fidelio de Beethoven dar s-a impus apoi în apariţiile mozartiene, strălucind pe diferite scene: la Berlin, la Viena, Salzburg (fiind inclus pe afişul festivalului un sfert de veac), la Londra, la Scala din Milano sau Teatro Colon din Buenos Aires. Roluri wagneriene l-au adus şi în distribuţii la Bayreuth. A cântat şi Rossini și Johann Strauss, Verdi sau Ceaikovski iar din 1970 s-a afirmat şi ca dirijor - Bach şi Mozart rămânând autorii predilecţi. Inregistrările sale cu marile oratorii de Johann Sebastian Bach, cu Tamino și alte roluri mozartiene, cele cu lieduri de Schubert sunt considerate modele stilistice oferite de unul dintre tenorii lirici reprezentativi pentru viața muzicală europeană din acea de a doua jumătate a secolului XX.

Dirijorul John Barbirolli - 45 de ani de la moarte

Sir John Barbirolli - continuator pe teritoriul britanic (în primul rând) al unei dinastii interpretative de origine italiană, tatăl și bunicul său fiind membrii ai orchestrei teatrului La Scala din Milano, postură în care au participat chiar la premiera operei Otello de Verdi! John Barbirolli a început studiile muzicale cu vioara, a trecut rapid la violoncel iar la 17 ani era cel mai tânăr membru al Orchestrei lui Henry Wood, la Queens Hall din Londra. Artistul născut în decembrie 1899 a susținut primul recital de prestigiu în capitala britanică la 18 ani și înainte de sfârșitul primului război mondial avusese deja ocazia să dirijeze o orchestră! Chiar dacă activitatea sa instrumentală l-a adus nu numai ca membru în câteva importante orchestre londoneze sau în ansambluri camerale, ci și pe podiumul solistic în Concertul pentru violoncel și orchestră de Elgar, John Barbirolli a preferat bagheta, dirijând și operă și repertoriu simfonic pe afișe britanice dintre cele mai prestigioase.

Apreciat de soliști de talia lui Kreisler sau Rubinstein, Barbirolli a fost numit - spre mirarea multor americani - succesorul lui Toscanini la conducerea Filarmonicii din New York; a rămas acolo șapte stagiuni. In iunie 1943 Barbirolli și-a asumat sarcina de a recrea Orchestra Halle la Manchester și a rămas în fruntea acestui colectiv 27 de ani, până la stingerea sa din viață în urma unui atac de cord, acum patru decenii și jumătate. S-a ocupat de evoluția acestui ansamblu chiar dacă a acceptat și alte colaborări în Europa și în Statele Unite, în stagiuni de concert și în spectacole de operă. A fost unul dintre promotorii creației britanice în lume și - simbolic - Fila de calendar vă propune versiunea sa asupra faimoaselor Variațiuni "Enigma" de Edward Elgar.

Mario del Monaco - centenarul nașterii sale

Intr-o epocă a divelor pe scenele lirice ale lumii tenorul Mario del Monaco a fost considerat întruparea ideală a eroilor verdieni ! Glasul său puternic, tehnica sa specifică, prestanța scenică erau mereu admirate.

S-a născut acum veac la Florența, a copilărit și la Cremona și la Tripoli (în Libia), familia sa stabilindu-se la Pesaro, unde tânărul care studiase cândva vioara a devenit discipolul Conservatorului "Rossini"la canto, fiind coleg și cu Renata Tebaldi.Experiența unei etape de pregătire la Roma nu a fost deloc benefică, punând chiar în pericol vocea artistului.

Del Monaco a debutat în pagini de Mascagni și Puccini (în 1940 fiind Pinkerton la Milano, la Teatro Puccini). Ascensiunea carierei sale a fost remarcabilă: pe marile scene lirice ale Europei și Statelor Unite, apoi în Japonia, tenorul italian și-a fascinat admiratorii. Cronicarii au scris că "nu este suficient să îl asculți pe Mario del Monaco, trebuie să îl și vezi pe scenă ! A fost dăruit cu un uriaș instinct interpretativ rafinat la școala lui Stanislavski și era capabil să capteze spiritul personajului și să se identifice cu eroul său, aducându-i o nouă vitalitate. Cu această atitudine charismatică, prin farmecul vocii sale, prin precizia frazării, felul său de a juca și gestica nemaivăzută până atunci, reușea să își impresioneze publicul, aducându-l până aproape de transă" (după cum nota Irving Kolodin).

A intrat în legendă relatarea unei pasionate de operă care - oarbă fiind - a descris totuși cu multe amănunte "filmul " prezenței lui Mario de Monaco pe scenă în "Aida" de Verdi la Metropolitan, înfățișarea, gesturile sale, exclamând că îl vede pe tenor, dar totul s-a întâmplat doar cât l-a auzit cântând !

A fost Otello în partitura lui Verdi de aproape 250 de ori (iar unele afirmații cresc această cifră confirmată prin documente la ...peste 400 ! De-a lungul carierei a modelat diferit imaginea interpretativă a eroului verdian, de la statura maurului învingător gelos la cea a unui îndrăgostit matur, zdrobit de forța propriilor sentimente ! Unii au scris chiar ca a fost Otellor ideal și că, dacă ar fi avut cum ocazia de a-l auzi, Verdi i-ar fi dedicat această partitură...

Peter Schreier, Mario del Monaco și John Barbirolli la Fila de calendar, joi, 23 iulie, de la ora 20.00.