Arhivă : Recomandări Înapoi
VIDEO. The King's Consort - pentru prima oară în Festivalul Enescu 2015
În 2013, Mihai Constantinescu, directorul Artexim vorbea, într-un interviu pentru "Poveștile de succes ale muzicii", la Radio România Muzical, despre replierea bugetară pe care o impunea realitatea economică de atunci, decisă de Guvern și despre modul în care aceasta afecta Festivalul "Enescu" în acel an (iar seria celor 3 ediții în care l-am avut invitat poate fi accesată pe site-ul nostru); cea mai evidentă consecință era amânarea cu un an a Concursului "Enescu", pentru 2014, dar și anularea unor concerte deja stabilite, iar ansamblul The King's Consort figura la capitolul nefericit "Sacrificii necesare".
L-am întrebat pe Mihai Constantinescu despre cât de comodă a fost pledoaria sa pentru acea anulare - nu a dat detalii, mi-a spus doar că formația a fost reprogramată pentru viitoarea ediție, dar expresia sa mi-a vorbit îndeajuns cât să pricep că nu a fost deloc cea mai plăcută dintre discuțiile sale profesionale…Era și firesc, deși aparent fusese sacrificată doar o formație "de nișă"; pentru că The King's Consort se numără printre cele mai respectate ansambluri din zona așa-numitei "muzici vechi" - a fost înființat în 1980 de Robert King și se numără astăzi printre reprezentanții clasici ai acestui curent, clasici provenind mai ales din spațiul britanic: pentru că încântă, așa cum o fac și cei din "The English Baroque Soloists", prin claritate, rafinament și echilibru în toți parametrii interpretării.
Performanța The King's Consort se verifică și prin numărul impresionant de albume vândute până în prezent: peste 1 500 000.
Îl puteți asculta în 5 septembrie 2015, la Ateneul Român, dar și în "Arpeggio", pe 25 și 26 iunie, de la orele 10.30 și 17.05, în lucrări de Haendel, Telemann, Vivaldi și Purcell.