ACUM:
23.43
Sunete contemporane
Creații contemporane românești
Urmează: 0.13 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Laura Buruiană și Carlo Maria Giulini la 'Fila de calendar' din 18 iunie

Publicat: joi, 18 Iunie 2015 , ora 20.00

În mai 2014, Muzeul Național Cotroceni găzduia concertul organizat de Radio România Muzical pentru onorarea unor artiști români al căror disc apărut anterior câștiga concursul nostru "Votează discul de muzică clasică al anului 2013". Laura Buruiană era între cei doi protagoniști (alături de pianistul Ferencz Vizi). Tot ea este sărbătorită la aniversarea a 35 de ani. Laura Buruiană este profesoară de violoncel la Brest, în Franța, unde este acum stabilită.

Deja în presa locală apar știri despre succesele Laurei Buruiană. Aceasta, după ce în anii din urmă, a câștigat premii la concursuri importante precum Young Concert Artists de la New York și Arturo Bonucci de la Roma, care i-au deschis drumul către o carieră internațională. Iar prezențele pe scenele de concert au venit să potențeze calitățile și munca acestei tinere muziciene. Amintim concertele de stagiune în care a apărut ca solistă sau recitalurile de pretutindeni, alături de prezențele în festivaluri precum "George Enescu", București (2005, 2007, 2011), Due Mondi, Spoleto, (2002, 2003, 2005), Mostly Ceaikovski, Pella, USA (2004), Rheingau (2006), Usedom (2002, 2003) și Young Euro Classic, Berlin, toate în Germania (2004).

Laura Buruiană, parteneră pentru pianistul Matei Varga în Sonata op. 99 în Fa major pentru violoncel și pian de Johannes Brahms

O sărbătorim pe Laura Buruiană ascultând fragmente din discurile ei apărute în ultimii ani. Mai întâi Brahms - Sonata op. 99 în Fa major, selecție de pe discul înregistrat în compania pianisului Matei Varga și apărut în 2012. Despre cei doi muzicieni scrie cu entuziasm Jerry Dubins în publicația Fanfare, arătând că sunt în mod egal valoroși, deci cu greu decide despre cine să vorbească mai întâi. Laura Buruiană este pentru el o artistă care deja și-a stabilit locul în cercurile internaționale ca "...o violoncelistă de cel mai mare calibru.... Ceea ce impresionează din momentul în care arcușul ei se așterne peste coarde este linia curgătoare, plină de pasiune trepidantă și intensă rugă, însă atât de reținută în limitele unei bune redări muzicale și a bunului gust, încât nu se aude nici un singur portament chiar și acolo unde schimburile de intervale mari ar oferi scuze altor interpreți să invoce aceasta... Nu se aude nici măcar vreo schimbare de arcuș, într-atât de lină și bine condusă este articulația Laurei Buruiană..."

Tânăra care împlinește în 20 iunie 35 de ani (pășind, astfel, după canoanele acceptate în categoria artiștilor maturi) a fost invitată în ediția din 2011 a Festivalului Internațional George Enescu să concerteze la Sala Radio, alături de Ensamble de Paris. Legătura ei cu creația maestrului muzicii românești este evidentă din CD-ul înregistrat în același an și apărut în 2012. Pe disc apare în compania celorlalți doi muzicieni care alcătuiau atunci trio-ul Brâncuși: pianista Mara Dobrescu și violonista Satenik Khourdoian. Aceasta, după ce înregistrase cu pianistul Martin Tchiba sonatele de violoncel de Enescu în 2007. Dintre cele două trio-uri enesciene de pe discul trio-ului Brâncuși, răsare o bijuterie miniaturală, scrisă pentru aceeași formulă instrumentală, Serenade Lointaine pe care o auzim în această ediție a Filei de calendar.



Astăzi, trio Brâncuși și-a schimbat componența, alături de Laura Buruiană aflându-se pianistul Ferencz Vizi și violonistul Arthur Soules. Așteptăm ca intrarea în maturitatea artistică ce se consideră a veni acum, după împlinirea vârstei de 35 de ani, ca violoncelista Laura Buruiană să ne surprindă în continuare prin abordările ei mereu pline de efervescență și fantezie, de sensibilitate și forță a expresiei. Un maestru al baghetei ne reține atenția în continuare la Fila de calendar...


La 10 ani de la moarte, despre Carlo Maria Giulini sau destinul unui pacifist marcat de cele două mari războaie mondiale

S-au împlinit în 14 iunie 10 ani de când ne-a părăsit Carlo Maria Giulini. Născut chiar în anul izbucnirii primului război mondial, va fi împiedicat să-și înceapă meritata carieră de dirijor odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, când a fost obligat să se înroleze. Se întâmpla tocmai înainte de a porni primul său concert în fața orchestrei în care fusese admis ca violist la doar 18 ani, cea a Academiei Santa Cecilia din Roma. Aici studiase viola, compoziția și dirijatul, apoi câștigase un concurs de dirijat care-i promitea tocmai acest premiu. Anii ce au urmat i-au adus multe provocări, dirijorul aflându-se mereu în elita ce a împins dezvoltarea culturii în țara sa prin prezența în cele mai înnoitoare acțiuni de după război.

Cum se poate răsări din cenușă precum pasărea Phoenix: din adăpost, în fosă la Scala, dintre gloanțe, în atenția lui Toscanini, în compania Mariei Callas, a lui de Sabata, Zeffirelli sau a lui Visconti

Carlo Maria Giulini a dirijat primul concert de după nazism la Roma, în iulie '44, alegând Simfonia a IV-a de Brahms învățată în adăpostul subteran în care s-a ascuns aproape un an după căsătoria rapidă încheiată în timpul unei permisii de pe front. Aleasa era iubirea din adolescență și au rămas împreună 53 de ani, "până când moartea i-a despărțit" - moartea ei.

Și s-a aflat între fondatorii Orchestrei Radio din Milano. Ca dirijor la Scala (recomandat de Toscanini lui de Sabata, căruia i-a și succedat imediat, după ce maestrul suferise un atac de cord), a colaborat cu Zeffirelli pentru debuturile acestuia în trei producții - Italiana în Alger, Cenușăreasa și Elixirul dragostei. După cum a semnat și noua producție cu Alcesta de Gluck a lui Visconti, prima colaborare a acestuia cu Maria Callas în rolul titular.


Și a fost și cel care a demisionat de la Scala, după ce Maria Callas a fost tratată batjocoritor de către public, în 1956, în pofida adeziunii pe care acela o manifesta față de personalitatea maestrului.

Opțiune fermă: fără teatru liric!

Activitatea de dirijor de operă a continuat la Glyndebourne, Edinburgh și Covent Garden, pentru ca după Holland Festival din 1965 să părăsească fosa - a zis că definitiv - pentru podiumul din fața orchestrei simfonice. Chiar dacă a revenit, din nou și-a arătat nemulțumirea față de managementul general al acestei mașinării complicate pe care o presupune realizarea unui spectacol liric, încât timp de 14 ani nu a mai fost zărit într-un teatru liric - după cum se scrie în The Telegraph, după moartea dirijorului. 23 de ani a fost legat de Orchestra Simfonică din Chicago, iar în măsură mai mică sau mai mare, de orchestrele din Viena, Los Angeles, Berlin, Concertgebouw și, desigur Philharmonia din Londra. Cu ea am ales să-l punem în valoare acum, la 10 ani de la dispariție, pe Carlo Maria Giulini.

Pasărea de foc de Igor Stravinski a fost lucrarea cu care am înțeles să-l omagiem pe dirijorul Carlo Maria Giulini, la 10 ani de la dispariție. În afară de fireasca apropiere de partiturile genialului compozitor pe care orice dirijor o simte ca pe o provocare specială, în cazul italianului există și alte conexiuni, între care poate cea mai importantă e aceea că în anii tinereții, în care a funcționat ca violist în Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, a avut șansa să cânte și sub bagheta lui Stravinski însuși.

Veronica Zbarcea