ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Jacky Terrasson și Randy Brecker - Jazzy Hour, 23 aprilie

Publicat: miercuri, 25 Martie 2015 , ora 13.03

Jacky Terrasson - "Take This"

E imposibil de găsit vreun cusur în muzica lui Jacky Terrasson, în caz că cineva și-a propus asta. Poate unii ascultă muzică pentru a vâna nepotriviri, dar la acest nivel e cazul doar să ne bucurăm de artiști buni, ieșiți din banalul comerțului de duzină. "Take this" este un produs proaspăt și ușor de identificat prin claritate și dinamică, în care pianistul și liderul de grup plasează câteva compoziții proprii într-un repertoriu care preia teme atât din jazz-ul clasic, cât și din pop, într-o admirabilă uniformitate de stil și frază, balansat și fără o clipă de ezitare. Ezitarea este cea mai mare greșeală a muzicianului, așa cum implicarea emoțională este marea sa contribuție. Și nu e vorba de nota greșită, ci de inima care spune cât de mult te-ai implicat. Toate temele primesc un tratament uniform, ritmurile actualizate, derivate din trunchiul afro-latin, fiind baza reinventării lor, dincolo de inspiratele solo-uri și armonizări. Schimbările de stil ne mai zăpăcesc uneori, dar trebuie să fim pregătiți pentru asta când ascultăm un album de jazz modern, care între timp a devenit un limbaj mult mai complex, care are nevoie de puțină pregătire pentru a fi corect descifrat și perceput. După douăzeci de ani de înregistrări, apare "Take This", care confirmă artistul molipsitor și imaginativ Jacky Terrasson, risipitor de energie ca întotdeauna.


Randy Brecker - Dearborn Station

Orchestra de jazz a Universității DePaul a devenit cunoscută prin tradiția pe care și-a format-o înregistrând câte un concert în clubul Jazz Showcase, aflat în zona Dearborn Station din Chicago. În plus, fiecare concert presupune și invitarea unui mare muzician care să conducă mecanismul după propriile metode. Albumul care poartă numele renumitei zone din Chicago îl are la pupitrul orchestrei pe marele trompetist Randy Brecker, care vine și cu două piese proprii, printre câteva foarte cunoscute teme standard, reprezentând o foarte bună platformă pentru desfășurarea lui Brecker, cât și afirmarea nivelului pe care acest ansamblu universitar îl menține, fiind una dintre cele mai bune din această categorie. "Dearborn Station" este al zecelea album din seria de producții legate de acest club plin de istorie și ne oferă un real tur de forță prin muzica americană, cu un grup de artiști foarte bine conectați la valorile acestui gen și la perspectivele pe care acesta încă le oferă. Orchestra este preluată live, fără editări ulterioare, armonizată superior la nivelul fiecărei secții, în plin swing și cu o sporită atenție la detalii. Un minunat set de acrobații, executate fără plasa de protecție.

Jazzy Hour, joi, 23 aprilie, ora 19,00
Berti Barbera