ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Saxofonistul Coleman Hawkins - Planeta jazz, 22 martie 2015

Publicat: vineri, 13 Martie 2015 , ora 10.38

Toate enciclopediile o spun, Coleman Hawkins este primul mare saxofonist din istoria jazz-ului. Sau, altfel zis, este muzicianul care a transformat saxofonul în vedeta orchestrei, după ce inițial a fost doar un nou venit privit cu suspiciune.


Primii ani

Artistul s-a născut în 1904, în statul Missouri. În copilăria sa, Coleman Hawkins a studiat pianul și violoncelul, dar de la vârsta de nouă ani s-a simțit atras de saxofonul tenor. Cei mari au ridicat din sprâncene. La vremea acea, instrumentul inventat de Adolphe Sax era mai degrabă o curiozitate. Se auzea doar în spectacole de vodevil sau ca un substitut precar pentru trombon în fanfară. Cât despre jazz, nimeni nu-l luase încă în considerare. Dacă cineva ar fi spus atunci că micul Coleman este un vizionar, ar fi stârnit probabil zâmbete îngăduitoare.

Dar tânărul muzician a avut ambiția să meargă pe drumul său. Era doar un adolescent de 17 ani când a obținut primul angajament, în formația cântăreței de blues Mamie Smith. Așa a ajuns la New York, unde scena de jazz se afla în plină expansiune. Acolo, în 1924, a fost cooptat în orchestra lui Fletcher Henderson, ce s-a dovedit un veritabil incubator al stilului swing.

Vreme de un an l-a avut coleg pe un alt tânăr foarte talentat, Louis Armstrong. Hawkins mărturisea mai târziu că felul de a improviza al lui Satchmo a avut o mare influență asupra sa, deși acesta cânta la trompetă.

Saxofonistul a rămas aproape un deceniu în orchestra Fletcher Henderson, timp în care i s-a acordat tot mai mult spațiu pentru solo-uri, în concerte sau pe discuri. Coleman Hawkins era deja un star, așa că în 1929 a realizat primele înregistrări ca lider.


Peregrinări europene

După ce s-a despărțit de Henderson, Hawkins a intrat într-o altă perioadă a carierei sale. A plecat inițial pentru un angajament în Anglia, pentru ca apoi să peregrineze vreme de cinci ani pe bătrânul continent. Drumurile sale muzicale s-au intersectat atunci cu cele ale perechii Django Reinhardt-Stephane Grappelli sau cu ale unui alt expat american, Benny Carter.

Întors în State, a trebuit să facă față unor noi provocări. În vremea absenței sale își făcuseră apariția alți specialiști redutabili ai saxofonului tenor: Lester Young, Ben Webster, Chu Berry. Coleman Hawkins a răspuns imediat cu o versiune emoționantă a baladei Body and Soul, intrată de atunci definitiv în patrimoniul jazz-ului. A continuat să aibă succes și în primii ani '40, chiar dacă a cântat în formule restrânse, nu cu big band-uri, așa cum era la modă.


Un fidel camarad pe tărâm muzical

La jumătatea acelei decade, muzica de jazz a trecut prin noi transformări. Spre deosebire de alți colegi de generație, Coleman Hawkins s-a arătat foarte deschis, improvizând cu entuziasm alături de Thelonious Monk, Dizzy Gillespie, Miles Davis, Max Roach și alți tineri "rebeli".

În anii ce au urmat, saxofonistul a păstrat acest spirit de camaraderie muzicală. Avem o sumedenie de imprimări îl care putem auzi alături de corifei ai jazz-ului modern, ca Sonny Rollins sau John Coltrane, dar și în compania veteranilor Duke Ellington, Ben Webster, Roy Eldridge sau Henry "Red" Allen.

Coleman Hawkins a continuat să fascineze cu sunetul inconfundabil al "tenorului" său, până când viața tumultoasă de jazzman l-a răpus și pe el, în mai 1969.

Povestea marelui saxofonist va căpăta și mai multă rezonanță în acordurile muzicii sale, pe care o vom difuza la Planeta Jazz, duminică, 22 martie, de la ora 18.00.


Viorel Grecu