ACUM:
0.13
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Recomandări Înapoi

Pianistul Nelson Freire interpretează Chopin - Music box, 2 februarie

Publicat: joi, 29 Ianuarie 2015 , ora 17.21

Vă prezint un album apărut în 5 ianuarie 2015: Chopin interpretat de pianistul brazilian Nelson Freire, un nou album din seria aniversară pe care casa Decca a pregătit-o pentru Nelson Freire, care în 2014 a împlinit 70 ani. Un album inclus și în campania Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015, unde vă invit și pe dvs. să ascultați și să dați note discurilor favorite. Pe acest album - piese pentru pian solo de Frederic Chopin, câteva dintre cele mai cunoscute, și Concertul nr.2 pentru pian și orchestră al aceluiași Chopin, înregistrat alături de Gurzenich Orchester Koln, dirijor Lionel Bringuier.

Nelson Freire, unul dintre marii interpreții chopinieni ai momentului

….și unul dintre marii pianiști ai lumii - pe care l-am admirat și noi pe scena Festivalului Enescu, alături de marea lui prietenă, pianista Martha Argerich. Nelson Freire, pianistul pentru care tehnica nu este un scop în sine, ci un mijloc de a recompune artistic o lume nouă; pianistul introvertit care ezită să-și facă publicitate, să acorde interviuri; pianistul care a început să cânte la doar 3 ani și care la 12 ani interpreta Concertul nr.5 de Beethoven, cu un succes care i-a adus premiul I la cel mai important concurs de pian din Brazilia lui natală.

Sper că și dvs. veți aprecia

ca și mine, dar ca și alți cronicari internaționali Concertul nr.2 de Chopin, interpretat de Nelson Freire și Gürzenich Orchester Köln, condusă de Lionel Bringuier. "O înregistrare extraordinară" - notează postul britanic Classic FM. "Freire se apropie de muzică cu eleganță și cu un extraordinar simț al melodiei. Discul îi cimentează lui Freire reputația nu numai ca unul dintre cei mai buni interpreți ai lui Chopin, dar și ca unul dintre cei mai mari pianiști care sunt în activitate astăzi".

Cristina Comandașu