În această ediţie vom schiţa câteva dintre elementele colindatului tradiţional românesc, văzut ca o formă de expresie a conştiinţei creştine a poporului român, ce datează de cel puţin un mileniu şi jumătate.

Pentru creştinii din întreaga lume a sosit Crăciunul, sărbătoarea Naşterii Domnului şi a Mântuitorului Iisus Hristos.

Din dimineaţa Ajunului şi până în târziul nopţii de Crăciun, prin sate şi prin oraşe răsună acele vestiri minunate: colindele. Laice sau religioase, cântate de grupuri şi cete de flăcăi, de bărbaţi sau de copii, colindele reprezintă o categorie folclorică de o vechime imemorială, ancestrală.

Colindele şi colindatul, ca forme de manifestare tradiţională, au fost legate iniţial de practicile precreştine ale solstiţiului de iarnă, fiind integrate ulterior în cadrele sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Colindele şi obiceiul colindatului au fost înmănuncheate în cele dintâi culegeri de folclor românesc, de la primele relatări datorate lui Dimitrie Cantemir în secolul al XVIII-lea, la antologiile realizate de Anton Pann şi Vasile Alecsandri în veacul al XIX-lea, şi de la culegerile ştiinţifice făcute de Béla Bartók, Constantin Brăiloiu şi George Breazul în prima jumătate a secolului trecut, până la studiile, analizele şi teoretizările de sinteză din ultimele decenii.