Printre personalităţile pianistice ale secolului XX se numără şi Vladimir Horowitz. Interpretările sale originale, contestate de unii, dar cu siguranţă adorate de cei mai mulţi, se înscriu ca modele de referinţă în discografia mondială.

O manieră cu totul personală de a cânta la pian

După ce a urmat cursurile Conservatorului din Kiev sub îndrumarea lui Felix Blumenfeld, în 1920, Horowitz susţinea primul său recital solo în ţara natală, pentru ca apoi, în 1925, să aibă prima apariţie internaţională, la Berlin. Trei ani mai târziu, în ianuarie 1928, debuta la New York, pe scena de la Carnegie Hall.

Succesul său la public a fost fenomenal. Presa vremii nota atunci că interpretarea sa a fost ca o tornadă dezlănţuiţă şi că trecuseră ani de când un pianist nu mai trezise asemenea sentimente publicului new-yorkez.

Cariera lui Horowitz a înglobat numeroase etape de maximă densitate concertistică pe de o parte, iar pe de alta retrageri îndelungate din lumea muzicală, cauzate în general de precaritatea sănătăţii sale, dar şi de oboseala psihică. La 25 de ani de la debutul său american, Horowitz a refuzat să mai apară în public vreme de 12 ani, perioadă în care a realizat numeroase imprimări într-un studio de înregistrări instalat chiar în locuinţa sa de către casa de discuri Columbia.

Capacitatea sa deosebită de adaptare la genuri muzicale diferite, precum şi la spaţii stilistice distincte, i-au permis lui Vladimir Horowitz să abordeze un repertoriu extrem de variat, începând cu lucrările lui Scarlatti şi sfârşind cu cele ale compozitorilor contemporani lui - Prokofiev, Debussy, Skriabin, Poulenc, Kabalevski, Barber.

Unul dintre cei mai controversaţi pianişti ai veacului trecut…

… adulat dar şi contestat, posesor al unei tehnici absolut impresionante, Horowitz nu s-a mulţumit niciodată cu simpla etalare a virtuozităţii, dublând-o cu o profundă înţelegere a semanticii sonore, după cum însuşi declara: "Îndemânarea manuală în sine mi-a repugnat întotdeauna, încă din tinereţe. Ea nu înseamnă nimic. Pentru unii, marea artă a pianului înseamnă a cânta repede şi tare. Pentru mine ea constă în a cânta fluid, cu interiorizare şi fără a pierde niciodată din vedere arhitectura riguroasă a întregului."

În 5 noiembrie 2014 comemorăm 25 de ani de la stingerea din viaţă a legendarului pianist Vladimir Horowitz. Cu acest prilej, Radio România Muzical îi dedică vineri, 7 noiembrie, de la ora 10,00, în cadrul emisiunii Arpeggio, rubrica "Filă de calendar". Programul cuprinde miniaturi de Domenico Scarlatti, Frédéric Chopin, Piotr Ilici Ceaikovski, Aleksandr Skriabin, Serghei Rahmaninov, Vladimir Horowitz.