În săptămâna când se împlinesc 133 de ani de la naşterea lui George Enescu am alcătuit un program special la emisiunea "Polifonii". În 19 august, emisiunea îi este dedicată integral - Enescu creatorul, Enescu interpretul; iar în toate cele 5 zile m-am oprit la câteva dintre lucrările importante ale compozitorului Enescu, unele dintre ele prea puţin cunoscute încă - aşa încât, între 18 şi 22 august puteţi asculta de la ora 13.20 integrala simfoniilor de maturitate ale lui George Enescu (inclusiv ultimele două, neterminate de Enescu, dar finalizate de Pascal Bentoiu pe baza schiţelor enesciene) şi cele mai importante dintre liedurile lui Enescu.

Pe parcursul acestor 5 zile aş vrea să vă ofer percepţia mea proprie asupra lui George Enescu, pe care l-am redescoperit ascultându-i muzica şi citind cărţi despre el - printre ultimele asemenea lecturi sunt cărţile semnate de Alain Cophignon şi Ladislau Csendes, aceasta din urmă explorând ultimii ani din viaţa lui Enescu prin prisma documentelor păstrate în arhiva CNSAS (da, Enescu a fost intens urmărit de Securitate!).

 Nu sunt un om care să cred în lozinci, iar aprecierile de tipul "cel mai şi cel mai" uneori chiar mă sperie. Însă în cazul lui Enescu este absolut justificat să spunem că a fost cel mai mare muzician pe care l-a dat pământul românesc. George Enescu a făcut trecerea, doar prin puterea personalităţii sale, de la o muzica cultă românească mai curând o pastişă a valorilor internaţionale, la o muzică românească de autentic nivel internaţional.

Şi nu numai atât: George Enescu a fost unul dintre marii interpreţi ai secolului XX – alături de Dinu Lipatti este cea mai cunoscută figură de interpret român care ne reprezintă la nivel internaţional. A fost un profesor excepţional, mai curând un mentor pentru mari nume ale artei interpretative mondiale – în primul rând Yehudi Menuhin, dar şi atâţia alţii. A fost prieten cu cei mai importanţi muzicieni din prima parte a secolului XX: Pablo Casals, Alfred Cortot, Jacques Thibaud – doar câţiva dintre ei. Şi a construit o întreagă şcoală românească – practic nu este muzician român în prima jumătate a secolului XX care să nu fi beneficiat de una dintre acţiunile iniţiate de George Enescu – de la premii la concursul de compoziţie, la susţinere profesională.

Şi mai mult decât atât, Enescu a fost un mare român – trăind patriotismul ca pe o stare de graţie interioară. Cred că un asemenea exemplu este existenţa Sonatei a III-a în caracter popular românesc pentru pian şi vioară – compusă în 1926 la Sinaia. În cele 3 părţi, Enescu sublimează temele populare într-un limbaj propriu, unic şi irepetabil – realizând o capodoperă, cea mai cunoscută lucrare pentru vioară şi pian, astăzi, la nivel internaţional din creaţia enesciană. Sigur, a contribuit şi faptul că Menuhin a interpretat şi înregistrat de multe ori această sonată. Noi o vom asculta în 19 august, în înregistrarea realizată în 1943 de însuşi George Enescu la vioară şi Dinu Lipatti la pian.

Aceasta ar fi, în linii mari, Săptămâna Enescu la Radio România Muzical, la "Polifonii" (orele 13.20-14.55). Aceasta este Săptămâna mea Enescu, pe care sper să o împliniţi şi dvs. cu opiniile dvs. despre ce mai înseamnă astăzi Enescu pentru românii anului 2014 - o întrebare pusă pe contul de Facebook al Radio România Muzical.