Acordarea unui loc important uverturii ca sinteză a dramei muzicale, legătura între arie şi recitativ şi un conţinut muzical care să susţină desfăşurarea dramei sunt câteva dintre principiile reformatoare ale lui Gluck, compozitorul născut cu 300 de ani în urmă pe 2 iulie în Ţinutul Boemiei.

Dintre cele peste 100 de opere scrise de Gluck numai câteva sunt reformatoare: "Orfeu" şi "Alcesta" - scrise la Viena, "Ifigenia în Aulida", "Ifigenia în Taurida" "Paris şi Elena" si "Armida" - scrise la Paris.

Anul 1761 îl găseşte pe Gluck la Viena când soseşte literatul Raniero de Calzabigi cu libretul său Orfeu, pe care-l oferă compozitorului spre a realiza muzica, cerându-i să renunţe la "passagi, cadenze e ritornelli" şi la structura tradiţională a operei seria. După laborioase repetiţii, dirijate de Calzabigi şi Gluck, premiera operei Orfeu din 1762 lasă publicul nedumerit în faţa unei opere fără vocalize şi arii de bravură, fără desfăşurări sonore convenţionale. Dramatismul era realizat cu o declamaţie foarte expresivă, cu arii de o fermecătoare simplitate, cu efecte orchestrale şi cu un balet bine motivat în acţiune.

Mâhnit că vienezii nu i-au înţeles muzica, catalogată de unii drept "barbară, sălbatică şi extravagantă", Christoph Willibald Gluck pleacă la Paris. A ajuns în capitala franceză în momentul când opera seria şi tragedia lirică franceză devin lucrări de artă desuetă.

El restituie drama muzicală aşa cum au imaginat-o florentinii şi cum a realizat-o Monteverdi. Ca şi înaintaşii săi florentini, Gluck îşi va expune principiile sale estetice prin scris şi va aprinde dezbateri, la care vor participa cu entuziasm enciclopediştii.

"Ifigenia in Aulida" este prima operă scrisă la Paris pe care Gluck o montează la Sala Palatului Regal din capitala franceză. Prezentarea operei a dat naştere la o serie de discuţii şi intrigi. Publicul parizian s-a împărţit în diverse grupuri şi opinii. Primul grup stătea pe poziţia vechii opere a lui Lully şi Rameau, al doilea grup era de partea muzicii italiene a lui Piccini şi Saschini, iar cel de-al treilea îl susţinea pe Gluck. De partea lui se mai afla Jean Jacques Rousseau, enciclopediştii şi întregul Paris prerevoluţionar. Astfel reforma lui Gluck a găsit condiţii favorabile ca să triumfe.

"Orfeu şi Euridice" şi "Iphigenia în Aulida" - două opere reformatoare ale lui Gluck pe care le veţi audia în ediţia din 29 iunie 2014 a Operei în interpretări de referinţă, de la ora 19.30.