Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Cvartetul Belcea - la Carnegie Hall - 27 aprilie 2014

Publicat: miercuri, 16 Aprilie 2014 , ora 13.39

Dezinvoltură, precizie, omogenitate și adecvare stilistică - sunt cuvinte folosite pentru a le descrie maniera de cânt. "The Guardian" l-a numit "un ansamblu de talie mondială"; un cvartet care anul acesta împlinește 20 de ani de activitate - Cvartetul Belcea.

Care sunt rolurile fiecărui membru în ansamblu?

"Corina Belcea (vioara I): Fiecare este egal în drepturi. Se întâmplă, ce-i drept, să am ceva mai multe note de cântat. Este un cvartet democratic, lucru pe care îl apreciez. Am colegi fantastici și este o bucurie să vin zilnic la repetiții.

Axel Schacher (vioara a II-a): E o poziție interesantă, una pentru care nu te pregătești în mod deosebit. Trebuie să îi legi pe ceilalți, să comunici pentru a putea cânta împreună. E o <<slujbă>> grozavă. Îmi place! E foarte interesant!

Krzysztof Chorzelski (violă): Așa cum spuneau mentorii noștii - un cvartet de coarde e precum o sticlă cu vin: violoncelul este sticla, vioara I este eticheta, iar vioara a II-a și viola sunt vinul. Viola are o sonoritate unică. Nu are strălucirea unei viori, dar are un timbru apropiat de cel al vocii umane. Iubesc viorile și violoncelul, dar viola mi se potrivește.

Antoine Lederlin (violoncel): E foarte complicat să fii violoncelist într-un cvartet de coarde. Trebuie să acoperi un ambitus întins."

2001 este anul în care Cvartetul Belcea a obținut prima distincție - premiul pentru cel mai bun debut acordat de revista "Gramophone". Un critic al cotidianului britanic "The Independent" caracteriza primul set de CD-uri al integralei cvartetelor de coarde de Ludwig van Beethoven semnat de Cvartetul Belcea ca fiind "fără cusur și tulburător". Din seria înregistrărilor ansamblului amintesc și integralele cvartetelor de coarde semnate de Benjamin Britten și Bela Bartok, dar și lucrări de Franz Schubert, Johannes Brahms și Wolfgang Amadeus Mozart.

Cvartetul Belcea revine la Radio România Muzical cu un recital susținut la Carnegie Hall, scenă pe care au debutat în anul 2000. De această data îi vom asculta într-un program din noiembrie 2012. Corina Belcea, Axel Schacher, Krzysztof Chorzelski și Antoine Lederlin au prezentat atunci la New York două cvartete semnate de Ludwig van Beethoven. Înregistrarea este la Radio România Muzical - duminică, 27 aprilie, de la ora 13:20 sub genericul Concerte pe mapamond. Producător Mihai Stănescu.

Lucian Haralambie