Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Patru jurnaliști Radio România Actualități, bursieri JTI

Publicat: miercuri, 26 Februarie 2020 , ora 15.49

Printre câștigătorii ediției 2019 - 2020 ai Burselor JTI pentru jurnaliști, 10 ziariști aleși să efectueze o vizită de lucru de o săptămână la instituții europene, la diverse organisme sau organizații din Bruxelles și la sediul NATO, sunt și colegii noștri Ana Maria Cîrstea, Bogdan Isopescu, Alexandru Lancuzov și Andreea Marin, toți patru jurnaliști la Radio România Actualități. Alături de el, au mai câștigat burse JTI jurnaliști de la Antena 3, King News - Focșani, Agerpres, România TV și Adevărul.

Cei doi ziariști români care vor beneficia de stagiul extins de documentare și training la Bruxelles sunt Andreea Marin - Radio România Actualități și Gina Vacariu - Antena 3.

Bursele JTI pentru Jurnaliști se află la a XXI-a ediție, fiind organizate de JTI România, clubeconomic.ro, Ad Media Consult, cu sprijinul foștilor bursieri. Programul a fost lansat în anul 2000, ca o continuare a stagiilor inițiate în anii '90 de National Forum Foundation / Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA.

Obiectivul programului de-a lungul acestor ani a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunerea la realitățile democrațiilor dezvoltate și cunoașterea unor medii culturale diverse.

Serviciul Comunicare și Relații Publice