Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Eliminarea taxei radio-tv pune în pericol funcționarea, de la 1 ianuarie, a celor două servicii publice de radio și televiziune, avertizează Președintele Director General al SRR, Ovidiu Miculescu

Publicat: marți, 8 Noiembrie 2016 , ora 9.03

Eliminarea taxei radio-tv pune în pericol funcționarea, de la 1 ianuarie, a celor două servicii publice de radio și televiziune, a atras atenția ieri, în cadrul unei dezbateri publice, Președintele Director General al Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu. Acesta a explicat că toate cheltuielile interne se acoperă din veniturile proprii provenite din taxă și neavând buget, practic, activitatea se va opri, transmite redactorul nostru Angela Matei. Reprezentantul Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, a precizat că eliminarea taxei nu ar face decât să întrerupă legătura directă a celor două servicii publice cu cetățenii. La dezbaterea organizată la sediul Televiziunii, reprezentanți ai societății civile, profesioniști din cele două instituții media, specialiști în drept constituțional și oameni de cultură au cerut președintelui să nu promulge legea care elimină taxa radio-tv și au avertizat asupra riscului de control politic, prin finanțarea exclusivă de la bugetul de stat.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI va difuza astăzi, după Radiojurnalul de la ora 13:00, înregistrarea acestei dezbateri.