Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Istoricul Neagu Djuvara, artistul vizual Dan Perjovschi și pianista Raluca Știrbăț primesc premiile speciale ale Galei Premiilor Radio România Cultural 2016

Publicat: vineri, 11 Martie 2016 , ora 11.47

Pe scena Teatrului Odeon va avea loc luni, 21 martie, de la ora 19.00, o adevărată sărbătoare ale cărei invitate speciale vor fi personalitățile culturale care au performat în anul 2015 în diferite domenii. La fiecare sfârșit de lună martie, Radio România Cultural le premiază, într-o gală a valorii și a rafinamentului : Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă acum la ediția a XVI-a.

Maria Balabaș și Radu Croitoru vor fi amfitrionii galei, iar momentele muzicale vor fi asigurate de Luiza Zan și Big Band-ul Radio, condus de Ionel Tudor. Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro și retransmis de TVR 2.

În cadrul Galei vor fi acordate premii la nouă secțiuni, precum și trei premii speciale, ai căror câștigători sunt deja cunoscuți:

Premiul de Excelență îi va fi decernat istoricului Neagu Djuvara.

Premiul Lux Mundi îi revine artistului vizual Dan Perjovschi.

Premiul ''In memoriam Iosif Sava'' îi va fi acordat pianistei Raluca Știrbăț.

Nominalizările pe domenii ale Galei Premiilor Radio România Cultural sunt următoarele:

La categoria "Poezie" nominalizările sunt: Svetlana Cârstean, pentru volumul Gravitație, Editura Trei; Moni Stănilă, pentru Colonia fabricii, Editura Cartea Românească; Robert Șerban, pentru volumul Puțin sub linie, Editura Cartea Românească.

La "Proză" au fost nominalizați: Mircea Cărtărescu, pentru Solenoid, Editura Humanitas; Ion Iovan, pentru volumul MJC, Editura Polirom; Octavian Soviany pentru Moartea lui Siegfried, Editura Cartea Românească.

La secțiunea "Film" au fost nominalizate: Comoara de Corneliu Porumboiu; Aferim! de Radu Jude; Un etaj mai jos de Radu Muntean;.

La categoria "Teatru", nominalizările sunt următoarele: Echipa proiectului Antisocial, o coproducție a Teatrului Național "Radu Stanca" și a Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, semnată de Bogdan Georgescu; Spectacolul Bach Files de la Teatrul Bulandra din București, cu muzică de Adrian Enescu pe teme de Bach, în regia lui Alexandru Darie; Actrița și coregrafa Andreea Gavriliu, pentru coerența, umorul și ingeniozitatea coregrafiilor și a spectacolelor coregrafice pe care le semnează; Actorul Cristian Iacob, pentru interpretarea tripleților Zanetto din spectacolul Trei gemeni venețieni, producție a Teatrului Mic din București.

Pentru categoria "Muzică" au fost nominalizați: compozitorul Adrian Enescu, pentru complexitatea artistică a Proiectului BachFiles, un spectacol de succes al Teatrului Bulandra; pianistul Lucian Ban, pentru albumul Songs from Afar; proiectul Pasărea Rock Simfonic, pentru renașterea unui gen muzical în România: rock-ul simfonic.

La secțiunea "Arte plastice" au fost nominalizați: Liviu Stoicoviciu, pentru expoziția Orașe imaginate (curator: Călin Dan) de la Muzeul Național de Artă Contemporană; Valentina Iancu, pentru expoziția EGAL.Artă și feminism în România modernă de la Muzeul Național de Artă al României; Expoziția Paula Ribariu (26 februarie - 15 martie 2015, Sala Tancred Bănățeanu, Muzeul Țăranului Român); Mircea Suciu, pentru expoziția Fractura (curator: Maria Rus Bojan) de la Muzeul Național de Artă Contemporană.

La secțiunea "Educație și învățământ" lista nominalizărilor este următoarea: Asociația MetruCub, pentru coordonarea proiectului Susține cultura în educație; Asociația "De-a arhitectura", pentru dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură prin cursuri si evenimente susținute în 37 localități din țară; Fundația C.A.E.S.A.R. - Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români, pentru elaborarea proiectului România în 3D; Luminița Bălan, sef catedra limba chineza Departamentul de Limbi si Literaturi Orientale, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Universitatea din Bucuresti, directoarea Centrului Cultural Confucius, director general al Instutului Confucius.

Nominalizații la secțiunea "Știință" sunt:Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO; Ion Băraru, profesor de fizică, Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Constanta, fondator al Centrului de excelență din Constanța; Echipele FLEX și EVO Robotics, ale Universității Politehnica din București.

La secțiunea "Proiecte culturale și festivaluri" sunt următoarele nominalizări: Asociația Docuart, Radu Afrim pentru conducerea artistică a Galei Tânărului Actor HOP, program permanent UNITER;

Centrul de Teatru Educațional Replika.

Eveniment co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.)

Partener: Teatrul Odeon

Coproducator: TVR 2

Sponsori: Domeniile Ostrov, Apiland, Gerovital, New Andrei Style.

Parteneri Media : Dacic Cool, România Liberă, Media Trust, Șapte Seri, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, agențiadecarte.ro