Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

București fm vrea să afle Ce își doresc femeile

Publicat: miercuri, 2 Martie 2016 , ora 10.16

Cel mai mult ne-a plăcut pasajul în care băieții au primit zâmbete și chiar îmbrățișări de la cele mai frumoase fete. Pasajul de la Universitate.

București fm și-a trimis în stradă căutătorii de dorințe și împărțitorii de mărțișoare care s-au descurcat excelent și ne-au convins că au stofă de cuceritori.

Sau poate fetele i-au făcut să pară așa, pentru că au fost calde, generoase și au primit cu multă grație micuțul mărțișor vestitor de vreme bună.

Înălțimea Sa Mihail, cel pe care ea îl omoară cu zile (Mă ucideee eaaa), viu și nevătămat s-a pus pe oferit, pupat, pozat și îmbrățișat, spre surpriza și bucuria fanelor.

Femeile au zâmbit, dar au și vorbit la microfonul Bucuresti fm și în fața camerei de filmat. Au spus ceea ce de regulă nu îndrăznesc să spună, poate din sfială, poate din pudoare, poate din lipsă de timp. Au spus ce își doresc.

Sperăm că vor continua să sosească dorințe și că toate vor deveni realitate.

Nu uitați, doamnelor și domnișoarelor! Până pe 8 martie, Toate Dorințele Sus pe Facebook, cu tag Bucurestifm.

Iar la final cele mai norocoase fete vor primi invitații la superconcertul din 12 mai de la Romexpo Sex and love, cu Enrique Iglesias.

Credit foto: Mona Liche.