Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Caravana Bicicleta Radio România Târgu Mureș pornește la drum!

Publicat: miercuri, 23 Septembrie 2015 , ora 16.32

Pentru al 15-lea an consecutiv echipa Radio România Târgu Mureș pornește la drum pe bicicletă pentru a promova un stil de viață sănătos, dar și pentru a se întâlni cu ascultătorii, la ei acasă, în comunitățile lor.

Și nu sunt puțini cei care primesc în fiecare zi cele mai calde informații în limbile română, maghiară și germană, 180.000 de ascultători zilnic, după cum arată ultimele cifre de audiență.

"Ca de fiecare dată, vă spun că am emoții mari până îi văd întorși sănătoși acasă și le mulțumesc încă o dată colegilor mei pentru devotament și pentru abnegația lor de a ține vie această Caravană. Trebuie să le mulțumim celor care ne ascultă zilnic și își iau informațiile de la noi, le mulțumim pentru faptul că ne-au ales pe noi, Radio România Târgu Mureș", ne-a spus Mirela Moldovan, managerul postului.

Liderul Caravanei, Kádár Zoltán, a menționat că au fost parcurși pe biciclete 10.000 de km în cele 14 ediții anterioare și au fost străbătute mii de localități. "Dacă este să socotim câți kilometri am parcurs până acum, sunt aproape 10.000. Este ceva uluitor pentru noi, dacă vă puteți gândi cu câți ascultători ne-am întâlnit pe traseu în acești 14 ani. Scopul nostru este de a promova o viață sănătoasă, dar și imaginea radioului și, în același timp, să cunoaștem oameni și viața lor, să relatăm despre toate astea, să facem poze, interviuri, reportaje, pe care să le oferim celorlalți ascultători ai noștri zilnic, pe durata Caravanei, atât pe frecvențele Radio România Târgu Mureș, pe site-urile www.radiomures.ro și www.marosvasarhelyiradio.ro cât și pe rețelele de socializare."

Printre obiectivele proiectului sunt întâlnirile și discuțiile membrilor Caravanei de bicicliști cu ascultătorii din localitățile de pe traseu, promovarea și susținerea unui stil de viață activ și sănătos prin practicarea cicloturismului și militarea pentru un mediu cu un nivel cât mai scăzut de poluare, promovarea condițiilor propice practicării acestui stil de viață (realizarea și integrarea în sistemul de circulație a pistelor speciale pentru bicicliști), dezvoltarea turismului activ, nemotorizat, prin identificarea și promovarea obiectivelor turistice din județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, creșterea interesului pentru cunoașterea și protejarea patrimoniului natural, cultural, tradițional, precum și a celui arhitectonic din această zonă.

În 2012 a venit și recunoașterea internațională: locul I la secțiunea Radio a Festivalului Internațional de Emisiuni pentru minorități Plaiul meu natal, de la Ujgorod (Ucraina) și nominalizarea la Premiile Festivalului European de Radio, Televiziune și Presă OnLine, Prix Europa, Berlin 2012 (Germania), la secțiunea Radio Market Place of Innovation, pentru emisiunea trilingvă Caravana Bicicleta Radio Târgu Mureș - The Rolling Media Caravan of Radio Targu Mures.

Caravana Bicicleta 2015 este pusă pe roți cu sprijinul Kaufland.

Ascultând Radio România Târgu Mureș, accesând site-urile www.radiomures.ro, www.marosvasarhelyiradio.ro și paginile de socializare facebook.com/Radiomures, facebook.com/marosvasarhelyiradio, sau twitter.com/radiomures1, afli unde oprește Caravana, dar și peripețiile inerente.