Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi
49 de producții din 21 de țări înscrise la Grand Prix Nova 2014
Radio România organizează la București cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, în perioada 16-22 iunie 2014.
Până la închiderea înscrierilor, în data de 25 martie, și-au anunțat participarea în competiție 49 de producții din 21 de țări. În urma preselecției se va stabili numărul final de titluri care vor face obiectul audițiilor în timpul festivalului.
Față de prima ediție s-au înregistrat mai multe schimbări în regulament, care au facilitat comunicarea cu autorii străini și au dinamizat procesul de predare a materialelor radiofonice și a informațiilor referitoare la programe. A fost creată o procedură de înregistrare on-line a lucrărilor, care a condus la o creștere substanțială a numărului de aplicanți.
Juriul va fi format din personalități culturale și reprezentanți de seamă ai radiodifuzorilor europeni: Idalberto Fei - dramaturg, Italia, Marina Bagdasarian - producător Radio Rusia, Tiina Luoma - inginer de sunet, Radio Finlanda, Cristina Modreanu - critic teatral, România.
ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, sub al cărei Înalt Patronaj se desfășoară festivalul, a acceptat cu generozitate să transforme ceremonia de premiere de la Palatul Elisabeta într-o frumoasă tradiție, acceptând să înmâneze și anul acesta premiile Grand Prix Nova.
Suntem mândri că, aflat doar la a doua ediție, Grand Prix Nova și-a fidelizat prieteni din toată lumea care-și manifestă intenția de a fi parte din acest fenomen cultural, unic în România. Cu o rapiditate surprinzătoare, Grand Prix Nova și-a creat deja o reputație în rândul festivalurilor internaționale și, judecând după calitatea producțiilor, și-a definit riguros profilul provocând mai multă originalitate și inovație în producția radiofonică din întreaga lume.