În 6 octombrie 2017 s-a stins din viață muzicologul și criticul muzical Anca Florea.

Născută în București, în 1948, a absolvit cursurile Conservatorului Ciprian Porumbescu, la secția teoretică. A fost primul cronicar muzical angajat la un cotidian în 1990 ("Viitorul românesc"). A scris de asemenea și pentru "Luceafărul", "Universul", "Tineretul liber", "Cotidianul", "România liberă" , "Adevărul', 'Actualitatea Muzicală' și altele. A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România și membru fondator al Uniunii Criticilor Muzicali "Mihail Jora".

Dintre volumele pe care le-a semnat, amintim: "Serban Tassian", "Garbis Zobian", "Ecuaţia Brediceanu" (monografii), "Muzică şi imagine" (primele studii de iconografie muzicală din România - Sathmary, Aman, Iser, Pallady, pictură murală), "Muzică în alb şi negru", "Reporter printre muzicieni" (primul volum de interviuri cu mari muzicieni din ţară şi din străinătate - 600 p.), "Opera Română" (prima istorie a teatrului liric bucureştean de la instituţionalizare - primele 7 volume - 1921-1931, 1931-1941, 1941-1951, 1951-1961, 1961-1971 care a obținut Premiul Academiei Române pe 2006 -, 1971-1981, 1981-1991), "Opera da capo…" (monografia Operei din Timişoara, 2007), "Ileana Iliescu - Viaţa mea, dansul".

A primit Premiul Uniunii Compozitorilor - 1995, 2002, 2012; Premiul Uniunii Criticilor Muzicali "Mihail Jora" - 1994; Premiul Uniunii Interpreţilor - 1994; Medalia aniversară "Pro Arte" a Fundaţiei Madrigal (993); Medalia aniversară "Radio România Muzical" - 2002, Premiul Academiei Române 2006 și altele, de asemenea a fost distinsă cu Ordinul "Meritul cultural" în grad de Cavaler - 2004, în grad de Ofiţer - 2011.

Anca Florea a fost şi unul dintre colaboratorii constanţi ai postului Radio România Muzical, atât prin cronici ale vieţii de concert, cât şi ca invitată a emisiunii "Seara de operă".

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Luminița Arvunescu: Regret nespus că sunt în situația de a vorbi despre muzicologul și criticul muzical Anca Florea la trecut. A fost unul dintre invitaţii permanenţi ai transmisiunilor directe pe care Seara de operă le realizează de peste două decenii. Un colaborator pe experiența și știința căruia m-am încrezut întotdeauna, un interlocutor onest, departe de a-și forma opinii nuanțate de cine știe ce parti-pris-uri sau interese, pe care personal l-am apreciat enorm și de la care am învățat multe despre voci în decursul timpului. Îi rămân deci recunoscătoare pentru toate acestea și în plus, recunoscătoare pentru faptul că, deși era foarte bolnavă a ieșit totuși din casă pentru o ediție de Opera fantastica și pentru a comenta încă o transmisiune directă la finele lunii iunie, acestea fiind ultimele sale apariții publice... Sunt tristă și cred în acest moment că muzicologia românească a pierdut foarte mult. A rămas însă cu câteva volume de referință pentru istoria teatrului liric românesc, mai ales pentru istoria Operei bucureștene: o moștenire muncită cu încrâncenare de muzicologul Anca Florea - și cu onestitate! - lăsată acum în urmă, nouă, tuturor...

Georgeta Stoleriu: Vestea am primit-o ca absolut toată lumea, ca pe o lovitură de măciucă, pentru că, deși știam că de luni de zile îndura o suferință mare, fizică și psihică, probabil nu credeam niciodată că pot avea actuala conversație. Îmi pare nespus de rău. Era capabilă să facă enorm de multe lucruri în paralel și cu mare eficiență. Știm cu toții că a scris monografii și acea imensă istorie a operei române, la care chiar ajunsese la ultima perioadă pe care, iată, n-a putut-o duce până la sfârșit cum și-a propus. Scria multe cronici muzicale. Era când la Iași, când la București, când la Constanța, când la Cluj, când la Timișoara, când la Brașov. De neimaginat de unde găsea atâta energie, atâta entuziasm, atâta bucurie de a face aceste lucruri. Am cunoscut-o îndeajuns de aproape ca să pot să vă spun că era o ființă inteligentă, o ființă cu mult umor în gândire și chiar în conversație, cu autoironie foarte pronunțată. Orice promitea făcea tot ce putea ca să ducă la bun sfârșit ce a promis. Îi sunt mult îndatorată prin multe, dar mai ales că în ultimii 15 ani, poate chiar mai mult, nu știu exact, la evenimentul anual de acordare a bursei Iolanda Mărculescu, pe care eu îl desfășor de 24 de ani, a participat cu toată dragostea, cu toată dedicația, cu tot atașamentul în conversațiile pe care le aveam cu prilejul acestor evenimente. Nu pot să spun decât că doresc din suflet ca să se odihnească acolo unde ajunge. Îi vom păstra cu siguranță o amintire frumoasă și plină de recunoștință. Dumnezeu s-o ierte!