Arhivă : Evenimente Înapoi

'Vă place Beethoven?' O nouă călătorie muzicală, cu Răzvan Suma și Daniel Goiți

Publicat: miercuri, 11 Octombrie 2017 , ora 11.09
Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

Ajuns la ediția cu numărul 6, turneul Vă place...? a fost inițiat în 2012 de violoncelistul Răzvan Suma, iar de atunci publicul a urmărit fascinat povestea unei aventuri muzicale care a crescut de la etapă la etapă: de la Bach la Brahms, de la tango la Schumann, anul acesta turneul lansează o nouă provocare: Vă place Beethoven?

Într-un duet instrumental care se anunță spectaculos, cei doi muzicieni protagoniști ai turneului, Răzvan Suma și Daniel Goiți vor interpreta trei sonate pentru pian și violoncel semnate de celebrul compozitor german: Sonata în la major, op. 69, nr. 3, reper absolut și revoluționar al genului, alături de Sonata în do major, op. 102, nr. 1, și de Sonata în re major, op. 102, nr. 2.

"Turneul Vă place...? îsi dovedește constanța, la al șaselea titlu, afirmă Răzvan Suma. Pornim într-o aventură nouă, cu Vă place Beethoven?, împreună cu pianistul Daniel Goiți, într-un maraton muzical pe durata a mai bine de două săptămâni. Ne-am propus în acest an să oferim publicului o incursiune în universul Sonatelor pentru violoncel și pian de Beethoven. Sunt convins că această alegere va aduce un răspuns cum nu se poate mai inspirat la provocarea noastră: Vă place Beethoven? La această întrebare nu răspundem doar noi, instrumentiștii fascinați de universul acestui titan al muzicii clasice, care a consacrat sonata ca gen muzical și a acordat violoncelului și pianului rol de protagoniști egali în aceste compoziții denumite de muzicologi "sonate totale, fluide". Răspunde publicul, în primul rând, și sunt convins că va fi un răspuns unanim, fără echivoc. Ne întâlnim la Timișoara, la startul turneului, pe 11 octombrie. Vor urma pe harta aventurii noastre din acest an Sfântu - Gheorghe, pe 14 octombrie, Alba Iulia pe 15 octombrie. Ajungem la Deva pe 16 octombrie, la Bistrița pe 17 octombrie și la Iași pe 18 octombrie. Venim la Sala Radio pe 24 octombrie, și vom încheia turneul la Pitești, pe 30 octombrie. Vă invităm să pornim la drum împreună!".

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români. A susținut sute de recitaluri și concerte în România și în străinătate și a participat la festivaluri internaționale de prestigiu. Suita de proiecte Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place tango? sau Vă place Schu...? l-a plasat pe Răzvan Suma în topul celor mai cunoscuți și apreciați violonceliștilor români. La acestea se adauga turneele Seară spaniolă și Seară britanică și turneele grupului ArgEnTango - Piazzolla, o poveste autentică, dar și proiectul și Tango la Cetate.

Pianistul Daniel Goiți, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, și-a desăvârșit formarea artistică în cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri și a realizat concerte și recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franța, Ungaria, Germania, Marea Britanie și SUA. A concertat în România alături de cele mai importante orchestre și a susținut recitaluri în țară și peste hotare. A fost distins cu premii la numeroase competiții naționale, a obținut Premiul I al Concursului George Enescu și Premiul I la Concursul Internațional Arthur Schanbel din Berlin, iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri muzicale.

Artiștii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranței există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor și adulților cu boli incurabile. Pentru că știm cât de mare este nevoia de servicii de îngrijire paliativă, ne alaturăm demersurilor Hospice și îi îndemnăm pe spectatorii și prietenii noștri să se implice alături de noi, prin donații, redirecționarea a 2% din impozitul pe venit sau orice altă formă de susținere a acestei cauze (www.hospice.ro).

Itinerar

11 octombrie, ora 19.00: Timișoara, Sala Capitol

14 octombrie, ora 19.00: Sfântu-Gheorghe, Centrul de Cultură Arcuș

15 octombrie, ora 19.00: Casa de Cultură, Alba Iulia

16 octombrie, ora 19.00: Sala Pro Arte, Deva

17 octombrie, ora19.00: Bistrița, Sinagoga

18 octombrie, ora 19.00: Iași, Aula BCU

24 octombrie, ora 19.00: București, Sala Radio

30 octombrie, ora 19.00: Pitești, Sala Filarmonicii

Organizatori: Asociația Culturală "Analia Selis"

Coproducător: Radio România

Partener oficial: BMW

Proiect co-finanțat de UCIMR

Trasportator aerian oficial: Air France / KLM

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Orchestrele și Corurile Radio România, TVR3, România Liberă, Cațavencii, Hotnews.ro, Business Review, Cariere, Forbes, Ziarul Metropolis, 9AM, Urbo.ro, Garbo, Media Trust, România TV

Sponsori: Sensi Blu, Vestra Grupul Elsaco, Cai de Vis

Un proiect Radio România