Arhivă : Evenimente Înapoi

'Adevărata' violonistă din filmul 'Concertul' - Sarah Nemțanu cântă Ceaikovski, la Sala Radio!

Publicat: luni, 11 Mai 2015 , ora 11.03

O poveste cu totul specială stă în spatele concertului pe care Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, îl va susține vineri, 15 mai, ora 19.00.

Veți avea șansa de a o aplauda pe scena Sălii Radio pe violonista de origine română Sarah Nemțanu (născută în Franța), concertmaestru la Orchestre National de France, cea care a consiliat-o pe actrița Mélanie Laurent pentru rolul principal feminin din filmul "Concertul" - regizat de Radu Mihăileanu - și care a interpretat partitura pentru banda sonoră a producției. În evenimentul de la București, Sarah Nemțanu va cânta chiar Concertul în re major pentru vioară și orchestră - Ceaikovski, una dintre cele mai emoționante lucrări ale repertoriului simfonic, partitura în jurul căreia este conceput scenariul filmului.

Într-un interviu publicat în mai 2010 în celebra publicație franceză "Le Figaro", Sarah Nemțanu declară despre filmul "Concertul": "(...) mulți spectatori au fost atât de emoționați de muzica lui Ceaikovski, încât au așteptat finalul genericului filmului ca să afle numele lucrării și al interpretului. De altfel, primesc și astăzi sute de mesaje pe Facebook de la persoane care mă felicită și mă întreabă unde pot veni să mă asculte. (...) Filmul Concertul mi-a schimbat de asemenea modul de a privi muzica: mi-am dat seama că marile opere ale repertoriului, atunci când ies din cadrul clasic, pot avea un puternic impact asupra publicului larg."

Sarah Nemțanu este un muzician cu un destin artistic deosebit. A început să studieze vioara cu tatăl său, Vladimir Nemțanu, concertmaestru la Orchestre National Bordeaux Aquitaine, a urmat apoi specializarea la conservatorul din Bordeaux și apoi la cel din Paris, iar după importante premii internaționale a fost numită, din 2002, la doar 21 de ani, concertmaestru la Orchestre National de France. Sarah Nemțanu este laureată a concursurilor Maurice Ravel (1998) și Antonio Stradivarius (2001).

A cântat sub bagheta celor mai mari dirijori ai lumii, ca Riccardo Muti sau Sir Colin Davis, în cele mai cunoscute săli de concerte ale lumii, de la Carnegie Hall (New York), Musikverein (Viena) sau Century Hall (Tokyo) la Théâtre des Champs Elysées (Paris). A fost invitată să interpreteze, în ipostază solistică, alături de Orchestre National de France, London Symphony Orchestra, Swedish Radio Orchestra, Orchestra Santa Cecilia - Roma, Mahler Chamber Orchestra ș.a. Sarah Nemțanu are ocazia de cânta pe o vioară de patrimoniu universal, realizată de Giovanni Baptista Guadagnini în 1784 și pusă la dispoziția artistei de Fundația Zilber-Rampal.

Pe lângă celebra partitură a lui Ceaikovski, unul dintre cele mai cunoscute concerte de vioară de toate timpurile, veți mai asculta la Sala Radio și uvertura În natură, semnată de compozitorul ceh Antonín Dvoűák și Simfonia a IV-a, creație a lui Brahms.

Violonist, corepetitor, organist și nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care și-a construit un frumos parcurs în lumea artistică internațională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituții de învățământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) și apoi la Basel și Berna și în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Manchester Camerata, Orchestra Națională din Johannesburg, Orchestra Filarmonicii Regale, Orchestra de Cameră din Scoția, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varșovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia și London Mozart Players, iar până în anul 2012 Nicolae Moldoveanu a fost și dirijor al orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Dirijorul român este de asemenea apreciat și în zona teatrului liric, fiind invitat în mod curent al Operelor din Malmö, Toronto precum și la Opera Regală din Londra.


Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.