Arhivă : Evenimente Înapoi

Renumitul om de radio, Paul Grigoriu, a încetat din viață. Mesajul Presedintelui Director General si cel al Consiliului de Administratie Radio Romania

Publicat: vineri, 3 Aprilie 2015 , ora 22.52

Paul Grigoriu, unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti oameni de radio din Romania, a incetat din viata, astazi, la varsta de 70 de ani.
A colaborat cu Radio Romania Actualitati, mai bine de 40 de ani, a realizat sute de emisiuni si interviuri si a scris mai multe carti.
Intr-unul din interviurile acordate in urma cu cativa ani, Paul Grigoriu descria Radioul si profesia de jurnalist :

"Radioul public a fost și este o instituție mamut. Și este și acum osificat. Nu văd să existe vreo revoluție care să-l elibereze. De aceea tinerii din Radio sunt decepționați; se gândesc doar la cum să ajungă mai repede în televiziune.
Lumea e superficială, dar asta e vina noastră, a jurnaliștilor. Mulți dintre noi, cei care lucrăm la stat, au o sinecură. Suntem la stat, asta e sinecură.
Mă enervează că reporterii nu știu să tacă, nu știu să asculte. Sunt de un narcisism îngrozitor.
Nici nu știu când au trecut 40 de ani. A fost pragul ăla din 1989, când am trecut de la o atmosferă sufocantă la o lume nouă. M-a relansat.
Am gândit radioul ca pe un ziar, în care omul să știe că la pagina trei găsește politică, iar la cinci altceva care îl interesează. Omul se regăsește mai ușor așa.
Vocea este ca o pecete pentru un jurnalist de radio, e ca un ADN. Dacă o ai, foarte bine, dacă nu, atunci îți cauți altceva de făcut.
Înainte de 1989, existau școli speciale de formare. Acum, o voce absolut banală se poate transforma într-una cu un timbru unic. Și asta doar apăsând câteva butoane. Când am început eu, tot ce știam despre vocea mea era ce îmi spuneau inginerii de sunet."

Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945 la Bacău. Absolvent al Facultății de Limbi romanice, clasice și orientale - Universitatea București (secția franceză-spaniolă). Din 1969 lucrează la Radiodifuziunea Română, redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză. După 1990, realizator al emisiunii "Matinal" de la Radio România Actualități.

Redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) și - din 1992 - director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Între octombrie 1994 - septembrie 1995 este director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune. Director general adjunct (șef al canalelor naționale) până în anul 2002, când demisionează din funcție.

Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu este marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța - până în 1989 - și de radioprograme precum "Noapte albastră". Succesul de public - nemaiîntâlnit până la el - i l-a adus populara emisiune "Matinal", al cărei inițiator a fost după 1990.

Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române (pentru mulți chiar o emblemă vie a acesteia), Paul Grigoriu a marcat prin prestația sa inspirată secțiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc. Este autorul mai multor volume de proză și reportaj literar. Debutul său cu Anatomia unei străzi (Casa editorială Odeon, colecția "Inedit" - București, 1992) propune cititorilor o "galerie de chipuri", de pe strada Armenească a Bacăului, acolo unde, la numărul 40, viitorul megarealizator radio și-a petrecut, blând și anonim, copilăria. (Scripta manent. Ghid biobibliografic al scriitorilor din Radio 1928-2004 de Titus Vîjeu - Buc., Editura Casa Radio, 2004).

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Mesajul Presedintelui Director General Radio Romania, Ovidiu Miculescu

Am aflat cu tristețe că Paul Grigoriu s-a retras.

O mai făcuse o dată, la vârsta pensionării, conștient fiind că, de fapt, nu pleca nicăieri. Rămăsese peste tot. În sufletele colegilor lui și în conștiința oamenilor de acasă.

L-am cunoscut târziu, atunci când a acceptat să își lanseze la Radio cartea pe care a scris-o în pacea de la Buciumeni. Emoția și aplauzele care au curs atunci când in foaierul Sălii Radio i s-a auzit vocea m-au făcut să înțeleg că, deși nu plecase prea departe, în Radio lipsea. Lipseau rigoarea lui, pasiunea lui, viziunea, umorul, scrisul său inteligent, măsura lui Paul Grigoriu…

Acum s-a retras încă o data, făcându-ne să ne oprim puțin din tot ce facem și să ne gândim. La el și la familia lui de acasă și de la Radio. Ne va lipsi tuturor.

Dumnezeu să-l odihnească!

Mesajul Consiliului de Adminstratie Radio Romania

Paul Grigoriu s-a stins din viață la puțin timp după ce a împlinit 70 de ani. Spunea adesea că Radioul înseamnă totul pentru el și, într-adevăr, mai bine de patru decenii viața lui a fost Radioul. Prin întreaga sa cariera profesională a contribuit la consolidarea prestigiului radioului public în conștiința națională.

Și-a început cariera în 1969 în redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză. După 1989, de numele lui s-au legat indisolubil emisiuni care l-au impus în jurnalismul românesc: emisiunile estivale de la Radio Vacanța, Noapte albastră, Matinalul, Sfertul academic. Vocea inconfundabilă, bonomia bine temperată, educația marcată profund de repere solide, spiritul de echipă, încrederea în oameni și în prietenie - sunt coordonatele unui caracter puternic care a definit deopotrivă omul și profesionistul Paul Grigoriu. Jurnalist desăvârșit, scriitor cu har, creator de școală și personalități radiofonice, Paul Grigoriu a știut să păstreze, în vâltoarea anilor post decembriști, un echilibru editorial care i-a adus nu doar recunoaștere profesională dar și dragostea milioanelor de ascultători. La toate acestea s-a adăugat o modestie exemplară. A primit din partea Președinției României două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Serviciului Credincios. A primit aprecierile criticilor și cititorilor săi. A fost iubit de ascultătorii săi. A fost prețuit de prietenii săi. Nimic nu a schimbat nici felul său de a fi, nici modul în care se raporta la cei din jurul său. A rămas întotdeauna, indiferent de situațiile în care l-a purtat viața, un mare om.

În arhiva radioului, vocea sa va rămâne pentru totdeauna un reper de acuratețe, de rostire radiofonică. Iar emisiunile păstrate în arhivă și în sufletele noastre vor rămâne modele de jurnalism pentru toți aceia care vor face această meserie.

Radio România îți mulțumește, Domnule Paul Grigoriu, pentru tot ce ai însemnat pentru noi. Dumnezeu sa te odihnească!