Arhivă : Evenimente Înapoi

Conferința de presă și ultima repetiție cu orchestra pentru Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena

Publicat: marți, 30 Decembrie 2014 , ora 10.43
În 2015 Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena a ajuns la a 75-a ediție, fiind pentru a 57-a oară transmis în direct în peste 90 de țări.

Luni, 29 decembrie, a avut loc Conferința presă în legătură cu cel de-al 75-lea Concert de Anul organizat de Filarmonica din Viena. Jurnaliști, oameni de radio și televiziune, prezentatori de pe diferite continente s-au adunat în salonul elegant, devenit neîncăpător al Hotelului Imperial din Viena (amplasat sugestiv între casa de bilete a Filarmonicii și intrarea artiștilor de la Musikverein).

Noul președinte al instituției - așa cum a fost anunțat violonistul Andreas Grossbauer - a specificat valoarea de simbol a acestei manifestări (tradiția înseamnă continuitate, stabilitate, oferind un sentiment de siguranță în aceste timpuri atât de frământate), a menționat și activitatea caritabilă a instituției care va dona 100 000 de euro din încasările concertului din 30 decembrie (primul dintre cele trei cu același program pe care îl veți putea auzi în transmisiune directă și la Radio România) în cadrul unui proiect intitulat "Lumină prin întuneric", a adus un omagiu Maestrului Zubin Mehta, pentru a cincea oară dirijor al evenimentului.

"Destul despre mine" a rostit maestrul, specificând că și acum vreo șase decenii când a asistat pentru prima dată la un asemenea concert a stat în picioare, așa cum va fi și acum… A punctat apoi importanța Vienei în formarea sa, în viața sa.

Detaliile despre program au atras atenția și asupra dorinței organizatorilor de a reliefa aniversările universităților vieneze, dar și de a sugera traseul cultural al lui Zubin Mehta.

După amiază a avut loc și ultima repetiție din a cărei derulare am constatat că vor lipsi unele 'șlagăre' ale familiei Strauss, dar vor fi și multe surprize - lucrări aproape necunoscute, căci doar două titluri au mai figurat și în celelalte patru programe dirijate de Zubin Mehta la Viena, de Anul Nou.


Zubin Mehta si Andreas Grossbaum - presedinte al Filarmonicii din Viena

Zubin Mehta, Andreas Grossbaum - presedinte al Filarmonicii din Viena si Alexander Wrabetz -ORF

Anca Ioana Andriescu