Arhivă : Evenimente Înapoi

Pentru prima dată, un concert din Festivalul BBC Proms comentat de un jurnalist român din studiourile BBC Londra

Publicat: marți, 9 Septembrie 2014 , ora 11.50

Radio România Muzical și Radio România Cultural transmit, în direct, concertul de închidere al Festivalului BBC Proms 2014 comentat, chiar din studiourile BBC, de Liliana Staicu, managerul postului Radio România Muzical, sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 21.30.

Ocazia este una cu totul specială - ultimul concert din Festivalul BBC Proms este probabil cel mai așteptat concert de pe parcursul întregului festival, o seară tipic britanică, prilej de mândrie națională și de etalare a celor mai buni artiști ai momentului.

Anul acesta, "Ultima noapte la Proms" este susținută pe scena Royal Albert Hall de Corul și Orchestra Simfonică BBC, conduse de finlandezul Sakari Oramo, dirijorul principal al Orchestrei Simfonice BBC. Printre soliști se regăsește unul dintre cele mai importante nume ale violonisticii actuale: olandeza Janine Jansen, care a evoluat, deja, în compania celor mai importante orchestre ale lumii și care a beneficiat de susținerea BBC în debutul carierei.

Anul acesta, "Ultima noapte la Proms" conține și un moment dedicat aniversării a 50 ani de la premiera filmului "Mary Poppins"; publicul este invitat să cânte fragmente din coloana sonoră a celebrului film - și nu doar publicul din sală, pentru că BBC a anunțat că va alcătui un cor virtual prin asamblarea tuturor video-urilor trimise de ascultători până în 31 august - iar piesa aleasă este "Supercalifragilistic".

Concertul poate fi ascultat la Radio România Muzical și Radio România Cultural, atât în FM, cât și online pe www.romania-muzical.ro și www.radioromaniacultural.ro

Înregistrarea concertului este disponibilă pe site-ul Radio România Muzical încă 30 zile de la data difuzării în FM.