Sergiu Celibidache spunea despre discuri că sînt "clătite cîntătoare". Nu-i plăceau înregistrările: considera că ele reduc muzica la două dimensiuni şi elimină spontaneitatea. Aşa că a înregistrat, de fapt, foarte puţine discuri, la începutul carierei. După moartea sa, cu acordul familiei Celibidache, au fost produse cîteva serii de CD-uri şi DVD-uri cu unele dintre concertele sale mai vechi (o prezentare a lor se găseşte pe site-ul Fundaţiei Sergiu Celibidache).

Prin urmare, înregistrările cu Sergiu Celibidache - spre deosebire de discurile altor dirijori, care au înregistrat sistematic "integrale" ale unor mari compozitori - sînt rarităţi. De aceea, sînt foarte preţioase - în ciuda "dispreţului" manifestat de Maestru faţă de aceste forme de a "conserva" muzica.

Sergiu Celibidache a plecat din România cînd era foarte tînăr, dar nu a încetat niciodată să se considere român. S-a stabilit în Germania şi, imediat după al doilea război mondial, a repus pe picioare Filarmonica din Berlin (primele concerte avînd loc la doar cîteva luni după încheierea conflagraţiei, în plină ocupaţie a trupelor aliate). În 1954 însă, pentru conducerea orchestrei berlineze a fost preferat Herbert von Karajan (iar aceasta a fost o adevărată dramă pentru Sergiu Celibidache). A devenit, din acel moment, un fel de "dirijor călător", concertînd pe toate continentele, la pupitrul celor mai mari orchestre din lume.

A călătorit toată viaţa pe baza unei legitimaţii eliberate de autorităţile berlineze după război, pe cînd oraşul era împărţit în patru sectoare de către forţele aliate. Aşa încît motto-ul său a fost "nu sînt german, sînt berlinez". A primit un paşaport german în 1992, cînd a revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin pentru aniversarea de optzeci de ani.

Între timp, fusese director artistic al cîtorva orchestre importante - la Copenhaga, Stuttgart, Stockholm. În 1978 devine director al Filarmonicii din Munchen, pe care o transformă într-o orchestră de talie mondială: "Cea mai frumoasă şi importantă realizare a mea, legată de membrii Filarmonicii din Munchen, este faptul că ei au devenit iarăşi muzicieni germani". Klaus Umbach, jurnalist la Der Spiegel şi autorul cărţii Sergiu Celibidache - celălalt maestru (apărută în româneşte la Editura Vivaldi în 1998) explică ce însemna "german" pentru muzicianul Celibidache: "German - asta înseamnă pentru românul şi cetăţeanul universal Celibidache un ideal de a face muzică, un ideal sonor, şi nu o declaraţie de simpatie faţă de ţara care i-a fost multă vreme patrie adoptivă, şi cu atît mai puţin o profesiune de credinţă politică sau o dogmă naţională".

În legătură cu Sergiu Celibidache s-a folosit o întreagă salbă de metafore elogioase, observă acelaşi Klaus Umbach, care face o selecţie a celor mai expresive, din cronicarii germani: "o Pythia masculină înţeleaptă, cu părul alb, transpusă pe estrada de concerte" (Klaus Geitel); "un Kaspar Hauser român, un Byron la pupitrul dirijoral, un Don Juan meridional" (Karl Schuman); "un Michelangelo în postură de dirijor, o combinaţie pe care numai El Greco ar putea-o portretiza" (Horst Koegler), "leul cu coama argintie" (Kurier am Abend), "ultimul mare pontif al artei" (Kölner Stadt-Anzeiger).

Dar, dincolo de aceste aprecieri, contează ce spunea Celibidache însuşi despre arta dirijatului: "Eu nu fac nimic. Eu creez doar condiţiile pentru ca muzicienii din orchestră să poată da expresie muzicalităţii lor O sută de muzicieni din orchestră înseamnă o sută de oameni diferiţi, cu o sută de modalităţi de a reacţiona la aceeaşi partitură. Aceste reacţii trebuie să se armonizeze cu ideea compozitorului. Dirijorul este executorul testamentar al compozitorului şi, dacă se pricepe la meseria sa şi înţelege intenţiile autorului, el împiedică devierile". (citat din Klaus Umbach, Sergiu Celibidache - celălalt maestru, Editura Vivaldi, 1998, p. 52-53)

O nouă "Colecţie cu dichis"

Începînd din 17 aprilie, Dilema veche vă oferă o serie de CD-uri cu cîteva dintre simfoniile cărora Sergiu Celibidache le-a dat interpretări strălucite. Timp de 6 săptămîni, puteţi cumpăra, împreună cu revista, la preţul de 19,99 lei fiecare, cele 6 discuri din noua "Colecţie cu dichis" a Dilemei vechi. Pe 17 aprilie primiţi cadou caseta de colecţie. Discurile au apărut iniţial la casa de discuri Deutsche Grammophon.

Proiectul este realizat în colaborare cu Universal Music România. Partener media: Radio România Muzical.

Sergiu Celibidache şi Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart

CD 1, 17 aprilie: Anton Bruckner - Simfonia nr. 7 în Mi major

CD 2, 24 aprilie: Anton Bruckner - Simfonia nr. 3 în Re minor

CD 3, 1 mai: Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 35 KV 385 în Re major "Haffner"; Franz Schubert - Simfonia nr. 5 D 485 în Si bemol major

CD 4, 8 mai: Johannes Brahms - Simfonia nr. 1 op.68 în Do minor

CD 5, 15 mai: Johannes Brahms - Simfonia nr. 2 op. 73 în Re major; Johannes Brahms - Simfonia nr. 3 op. 90 în Fa major

CD 6, 22 mai: Johannes Brahms - Simfonia nr. 4 op. 98 în Mi minor