Arhivă : Evenimente Înapoi

Artiști români promovați de Radio România Muzical în cadrul schimburilor muzicale cu Uniunea Europeană de Radio

Publicat: luni, 24 Martie 2014 , ora 10.48

Alexandru Tomescu:

"Sunt convins că este o oportunitate unică pentru un interpret român să poată fi auzit nu doar în toată România, așa cum se întâmplă cu transmisiile în direct ale concertelor de la Sala Radio, ci să fie auziți și în țările partenere EBU din toată Europa. Am auzit de multe ori la radio astfel de concerte - fie transmisiuni directe, fie retransmise ulterior - și m-am simțit cumva mai aproape de Europa, mai integrat, mai bine integrat în ea. Pe de altă parte, pentru mine ca solist concertist al Orchestrelor Radio de peste doisprezece ani, este o bucurie și o onoare să pot apărea, să pot reprezenta România și Orchestra Radio pe aceste unde muzicale europene."


Gabriel Croitoru:

"Mi se pare o ideea extrem de benefică pentru toate părțile implicate - atât Radio România Muzical, cât și radiourile europene implicate în acest proiect - că pot beneficia de concertele altora. La noi în țară, melomanii, cei care sunt dornici să asculte muzică bună, și noi, la rândul nostru, suntem mult mai expuși publicului din Europa și poate că nu numai prin concertele pe care le susținem pe scena Radio din București. Mă bucur că sunt unul dintre soliștii Orchestrelor și Corurilor Radio și sper să facem treabă cât mai bună și de cât mai lungă durată împreună."


Constantin Răileanu:

"Muzica pe care noi o promovăm face parte în primul rând din tezaurul cultural românesc. Fiecare beneficiază de ceea ce a dat celălalt și recreează, adaptează la propriul său mod de a fi. Astfel că ceea ce facem noi ca români, ca muzică, ne reprezintă, dar, în același timp, ea poate să ilustreze foarte bine ce suntem noi ca istorie. Ceea ce am oferit publicului până în acest moment pe suporturi sonore poate să fie o carte de vizită pentru muzica românească nu doar în Europa, ci și în zonele extraeuropene; dar, cu atât mai mult în zona europeană, în actualele condiții socio-politice, când vrem să arătăm că avem o istorie și avem o cultură de care trebuie să fim mândri."


Alexandra Bobeico:

"Este o onoare pentru mine să știu că am fost auzită în mai multe țări. Sper că versiunea mea le-a plăcut ascultătorilor. M-a ajutat foarte mult în interpretarea pe scenă faptul că am fost în direct, pentru că am reușit să mă concentrez mai bine. Sunt bucuroasă că am avut această șansă, de a fi aleasă de Postul Radio România Muzical să reprezint România la Concursul Concertino Praga și sper că vor fi mai multe astfel de ocazii și pe viitor."


Mircea Gogoncea:

"Ca student, locuind în afara țării, e foarte important să pot să recomand toate lucrurile pe care le-am înregistrat tuturor celor pe care nu-i cunosc și nu văd în realitate un motiv pentru care ne-am restrânge la o singură țară din lume, având în vedere bogăția muzicală oferită de celelalte țări și toate lucrurile pe care și noi le-am primit de la ei. Este datoria noastră să dăm mai departe, să dăm înapoi o parte din aceste lucruri tuturor cetățenilor care locuiesc în afara României."


Horia Andreescu:

"Una din primele transmisii prin satelit realizate de Radio România - dacă nu cumva chiar prima - a fost într-o iarnă a anului 1994. În ziua respectivă, în timpul repetiției generale, începuse să ningă tare, iar până după-amiază stratul de zăpadă era așa de gros încât s-a interzis circulația autovehiculelor în București, în afara celor care aveau transmisie 4X4. Așadar, Simfonia a treia de George Enescu - orchestră mare, cor… Vreau să spun că toți instrumentiștii, toți coriștii, plecând devreme acasă, mergând pe jos din cartierele cele mai îndepărtate au ajuns la timp la Radio și în acea zi de luni s-a transmis concertul fără probleme. Ce înseamnă transmisiile UER și schimburile UER care, cu anii, s-au perfecționat, s-au multiplicat… este dialogul bun, frumos, într-u bine al României cu lumea - așa cum am mai spus-o și eu și alții - într-un limbaj care nu are nevoie de translator, într-un limbaj în care arătăm că artiștii români, ansamblurile românești - fie ale Radioului sau ale Filarmonicii, fie alte orchestre din țară -, interpreți români sau interpreți străini împreună cu ansamblurile noastre… toate aceste combinații posibile arată normalitatea și frumosul și importanța acestei frumoase împliniri pe care a realizat-o Radio România Muzical - schimburile, dialogurile cu lumea prin UER."


Mihai Ritivoiu:

"Pentru prima dată am fost invitat să fac o înregistrare specială pentru Uniunea Europeană de Radio în anul 2011 cred, după Concursul Enescu. Mai apoi am cântat în recital la Ateneul Român care, de asemenea, a fost transmis de Radio România Muzical și apoi redifuzat prin UER și am văzut că a fost redifuzat chiar de BBC Radio 3 într-un program care sărbătorea Ziua Națională a României, într-un program cu interpreți români și compozitori români. Această șansă este absolut extraordinară, ca prin intermediul Radio România Muzical, înregistrările din concert sau înregistrările speciale pe care le-am făcut să poată fi difuzate în întreaga lume. Sunt absolut onorat că Postul Radio România Muzical mi-a oferit această șansă și această promovare."


Horia Mihail:

"Pentru orice muzician - fie că este român, fie că trăiește în alte țări - faptul că muzica lui poate ajunge la urechile unor oameni care trăiesc în cu totul și cu totul alte părți este un lucru foarte important. Acest fapt se datorează transmisiilor care sunt făcute de către Radio România, transmisii făcute în alte țări prin această legătură formată de către Uniunea Europeană de Radio. Personal, atunci când cânt alături de Orchestra Națională Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio sau alături de colegi și știu că aceste concerte sunt transmise în lume îmi dă o senzație cu totul și cu totul specială. Asta pentru că noi, muzicienii, suntem făcuți în așa fel încât să creăm sentimente celor care ne ascultă, iar faptul că știu că într-un anumit moment este posibil să fiu ascultat de mult mai mulți radio-ascultători emoția devine mai intensă."


Răzvan Stoica:

"Cred eu, este de o mare importanță transmiterea acestor concerte sub egida Uniunii Europene de Radio, în mod special a concertelor live. Când ești în sală, spre deosebire de momentele când asculți un concert înregistrat contribui, de fapt, la o calitate a interpretării, câteodată chiar fără să-ți dai seama. Este un trio între interpret, muzică și ascultător. Relevanța programelor publice de media pe care Radio România Muzical o desfășoară împreună cu UER contribuie măcar la dezvoltarea noastră, a artiștilor, pe toate planurile. Nu pot decât să felicit Radio România Muzical pentru acest lucru pe care-l face la un nivel foarte înalt."


Cadmiel Boțac:

"Prin bunăvoința și recomandarea unor muzicieni de elită din țară am avut ocazia de a colabora alături de Radio România Muzical, care a transmis toate concertele și recitalurile pe care le-am înregistrat cu ei. De asemenea, am avut ocazia de a înregistra două repertorii de piese pe care Radio România Muzical le-a transmis periodic și consider că un beneficiu extraordinar pentru un muzician sau un tânăr interpret este faptul de a fi cunoscut și promovat. De aceea, lucrul acesta m-a ajutat foarte mult și vreau să mulțumesc Radio România Muzical pentru susținerea de care au dat dovadă și pentru toată munca de calitate pe care au depus-o pentru mine. Vă mulțumesc!"


Tiberiu Soare:

"Transmisia unora dintre concertele orchestrelor și corurilor Radio România prin Uniunea Europeană de Radio reprezintă un lucru extrem de important nu numai pentru propagarea culturii românești, nu numai pentru propagarea ideii de frumos în spațiul european, dar și pentru mândria noastră de a ști că facem aici, în România, cultură de înaltă calitate."