Arhivă : Evenimente Înapoi

Gaudeamus Carte Școlară, în premieră în Piața Universității din București!

Publicat: joi, 19 Septembrie 2013 , ora 12.09

În perioada 19 - 29 septembrie 2013 va avea loc cea de a XI-a ediție a Târgului Gaudeamus Carte Școlară, organizat de Radio România în colaborare cu Primăria Municipiului București și cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. În premieră în acest an, târgul se va desfășura în incinta unui pavilion expozițional amplasat în Piața Universității (la statui), spațiu familiar și ușor accesibil tuturor bucureștenilor. Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 și 20.00; intrarea publicului este liberă.

Târgul Gaudeamus Carte Școlară 2013 constituie etapa cu numărul 77 din seria de evenimente expoziționale pe care Radio România le-a inițiat și le organizează în cadrul Programului Lectura și se derulează sub semnul a două numere "rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a postului public de radio și ediția 20 a Târgului Internațional Gaudeamus (20 - 24 noiembrie).

Organizat în mod tradițional la începutul anului școlar, într-un moment de vârf al cererii de produse și servicii educaționale, târgul este orientat cu precădere către un important segment de piață - carte formativă și materiale auxiliare pentru toate nivelurile de studiu. Oferta ediției, prezentată de cei aproape 40 de expozanți (reuniți în peste 30 de standuri), vine în întâmpinarea unor solicitări dintre cele mai diverse și cuprinde:

• cea mai mare parte a manualelor și auxiliarelor aprobate de Ministerul Educației Naționale pentru acest an școlar, reunite într-o singură incintă;

• o gamă extrem de variată de materiale didactice, pentru toate nivelurile, utile atât studiului individual cât și pentru dotarea laboratoarelor și cabinetelor de specialitate pentru toate disciplinele;

• numeroase titluri din literatura română și universală cuprinse în bibliografia școlară;

• enciclopedii, dicționare, ghiduri și îndrumare didactice;

• lecții interactive pe suport multimedia, software educațional;

• ultimele noutăți editoriale, în vogă printre tinerii cititori, în măsură să-i atragă și pe cei deocamdată mai puțin pasionați de lectură;

• jocuri și cărți pentru preșcolari.


Proiecte conexe derulate de Radio România în cadrul Programului Lectura:

• Etapa locală (București și județul Ilfov) a Concursului Național de Lectură Mircea Nedelciu, ediția XI-a, adresat liceenilor, care va avea loc în incinta târgului, sâmbătă, 28 septembrie, ora 11:00.

• Campania de donații Cărțile se întorc acasă, prin intermediul căreia un fond de carte semnificativ, ca număr de volume și valoare, este colectat de la expozanți și vizitatori și este donat în beneficiul bibliotecilor publice și școlare din mediul rural, subfinanțate la capitolul achiziții de carte. De la începutul anului 2010, peste 70.000 de volume donate de către participanții și vizitatorii Târgurilor Gaudeamus au ajuns prin intermediul acestui proiect în bibliotecile din întreaga țară. Fondul de carte colectat pe parcursul Târgului Gaudeamus Carte Școlară are în acest an ca destinație comuna Costache Negri, din județul Galați, ale cărei biblioteci publice - comunală și școlară - au fost distruse de inundațiile din ultimele săptămâni.

Parteneri: Regia Autonomă de Transport București, Spectacular și Șapte Seri.

Secretariatul Gaudeamus oferă informații suplimentare la tel./fax 021.312.2240, 021.319.0522, e-mail: office@gaudeamus.ro. Persoane de contact: Cornelia Scarlat tel. 0745.109.648, e-mail: cornelia@gaudeamus.ro, Anca Badea tel. 0740.121.173, e-mail: anca@gaudeamus.ro și Connie Chifor tel. 0745.109.649,
e-mail: connie@gaudeamus.ro.