Arhivă : Evenimente Înapoi

Concertul 'Școala de Muzică', transpunerea muzicală a activității Boem Club

Publicat: miercuri, 5 Iunie 2013 , ora 14.11

Școala de Muzică Boem Club organizează sâmbătă, 22 iunie, la Teatrul Act din București, cel de-al șaselea concert marca Boem Club, care se va intitula „Școala de Muzică”. Spectacolul face parte din Campania „Ieși la un cântec?” lansată în luna mai de Boem Club și are ca scop sprijinirea și încurajarea demersurilor muzicale ale copiilor, tinerilor și adulților iubitori de muzică, indiferent de vârstă și nivel de pregătire. Prin acest concert, Boem Club trece în revistă rezultatele muzicale ale celor care au ales deja să „iasă la un cântec”, spre a-i încuraja pe toți iubitorii muzicii să încerce această activitate deosebită.

Concertul „Școala de Muzică” va reuni aproximativ 100 de interpreți și peste 400 de spectatori, cursanți copii și adulți ai Școlii de Muzică Boem Club, care vor încânta auditoriul cu piese interpretate la pian, chitară, vioară și cu vocea. Interpreții care vor urca pe scenă au vârste cuprinse între 3 și 50 de ani și o experiență muzicală ce pleacă de la câteva luni și ajunge, în cazul unora dintre ei la câțiva ani, însă toți au în comun pasiunea și dragostea pentru muzică.

Programul concertului va cuprinde în afara momentelor solo, momente de muzică de cameră, duete pentru vioară și pian, pentru două chitare, voce și chitară, piese de pian la patru mâini, precum și momente muzicale prezentate de profesorii Boem Club. Ritmurile vor fi, de asemenea, variate, de la muzica clasică până la dance, pop, R&B, rock.

Boem Club organizează periodic manifestări culturale cum ar fi concerte, preselecții, audiții, concursuri, în vederea susținerii și promovării muzicii și talentelor muzicale la orice vârstă sub moto-ul „Lecții de muzică pentru toate vârstele! Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme!”. Până la acest moment, în cei 3 ani de activitate, au trecut pragul celor două sedii ale Școlii de muzică Boem Club peste 1.500 de persoane care și-au dezvoltat prin intermediul cursurilor școlii abilitățile muzicale.

Campania „Ieși la un cântec?” din cadrul căreia face parte acest concert urmărește atragerea cât mai multor persoane dornice să învețe să cânte la un instrument sau cu vocea împreună cu prietenii, colegii, frații, în cadrul lecțiilor de muzică de grup Boem Club.


Despre Boem Club

Boem Club este prima școală particulară de muzică din București care se adresează tuturor celor care doresc să învețe să cânte, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire muzicală. În prezent, Școala de Muzică Boem Club are două sedii, în două zone importante ale Capitalei (zona Piața Alba-Iulia – Piața Muncii și zona Răzoare) și dispune de o echipă tânără, formată din aproximativ 20 profesori, toți absolvenți de Conservator, buni pedagogi și profesioniști, dedicați meseriei lor și deschiși către toate genurile muzicale.

Școala de muzică Boem Club oferă lecții de muzică într-un cadru plăcut și având un program generos, de luni până duminică între 09:00 – 21:00, înscrierile putând fi făcute oricând pe parcursul anului la numărul de telefon 0760 689 422 sau la office@boemclub.ro.