Arhivă : Evenimente Înapoi
Campania 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' se încheie cu un recital-surpriză în Băneasa Shopping City
Între 1 și 31 octombrie, Radio România Muzical și partenerii săi au adus 5 minute de muzică clasică în spații neconvenționale: hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj, librării, școli, muzee.
Anul acesta, campania "Ascultă 5 minute de muzică clasică" a dobândit noi valențe grație implicării violoncelistului Răzvan Suma, care a acceptat să coboare de pe scenă pentru a cânta cât mai aproape de publicul său. Băneasa Shopping City s-a alăturat ideii de a promova altfel valorile muzicii clasice: în 1 noiembrie va găzdui un minirecital-surpriză al binecunoscutului muzician, solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio.
Joi, 1 noiembrie, de la ora 19.30, violoncelistul Răzvan Suma va interpreta chiar printre vizitatorii Băneasa Shopping City lucrări de Johann Sebastian Bach. "Vă place Bach?" - o întrebare la care Răzvan Suma a răspuns cu două ediții ale unui turneu național și un disc. Prima ediție a turneului a avut loc în martie 2012 și s-a bucurat de un enorm succes. A doua ediție se află în desfășurare - după concerte în cele mai importante orașe ale țării, turneul se va încheia în 7 noiembrie cu un recital extraordinar la Sala Radio - Răzvan Suma, alături de violistul Răzvan Popovici și violonista Corinne Chapelle vor interpreta "Variațiunile Goldberg". Detalii suplimentare pe www.razvansuma.com.
1 noiembrie este Ziua Radioului. În 1928, primul radio românesc, acum parte a corporației publice Radio România, transmitea prima emisiune. La aniversarea radioului public, Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more aduce alături de Băneasa Shopping City un cadou inedit bucureștenilor: Bach pentru toți cei care cred că este nevoie de muzică bună în societatea contemporană.
De altfel, același principiu a stat și la baza campaniei "Ascultă 5 minute de muzică clasică", inițiată de Cristina Comandașu, redactor șef adjunct Radio România Muzical: difuzarea muzicii clasice în cât mai multe spații neconvenționale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este cât mai mare. Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute.