Prima mea întâlnire cu Diana Damrau a avut loc în noiembrie 2014 când, la Theater an der Wien am admirat-o, fără rezerve, în rolul Leila din opera Pescuitorii de perle de Bizet. Am scris atunci că muziciana germană este una dintre cele mai strălucitoare soprane ale momentului și i-am apreciat, doar în superlative, evoluția rafinată, inspirată, multicoloră, seducătoare, credibilă și convingătoare. Pe lângă o voce minunată, deosebit de agilă şi de expresivă, cântăreaţa uimeşte mereu prin inteligenţa interpretării, atenţia pentru detalii, respectul responsabil pentru muzică și pentru compozitor. Nu degeaba, presa a numit-o Singschauspielerin, în traducere aproximativă actrița cântăreață. Să ne gândim doar la opera verdiană La Traviata pe care, în transmisie directă, o lume întreagă a văzut-o pe scena de la Metropolitan Opera House din New York, în anul 2018 cred, în regia lui Michael Mayer, când partener i-a fost Juan Diego Flórez și la pupitru s-a aflat dirijorul Yannick Nézet-Séguin.

Am revăzut-o (19 februarie a.c.), pe scenă, pe Diana Damrau, în spectacolul cu nimb istoric Anna Bolena readus la viață de Opera de Stat din Viena după 10 ani de la premieră. Este vorba de producția semnată deEric Génovèse - regia, Jacques Gabel și Claire Sternberg - decoruri, Luisa Spinatelli - costume și Bertrand Couderc - lumini. Într-o atmosferă rece și deseori întunecată, o scenă rotativă aduce, pe rând, în prim-plan, o curte princiară, un budoar, un coridor, o închisoare… Splendoarea și opulența costumelor, mișcarea lentă și jocul discret de lumini dau impresia unor tablouri vivante de epocă. În acest context, desigur, și jocul trebuie să fie la fel de discret, de esențializat și astfel, se creează cadrul ideal pentru ca vocile să se desfășoare liber, cu reflectoarele atenției concentrate pe ele. Un cadru ideal pentru muzica lui Donizetti, pentru ariile gândite în cel mai perfect stil belcanto și pentru personaje caracterizate de primele nuanțe de romantism adevărat care deschideau un nou drum, în teatrul liric. Unii comentatori trag o linie directă între Lord Riccardo Percy îndrăgostitul, care, deși trădat, rămâne, chiar cu prețul vieții, devotat iubitei și Werther al lui Goethe/Massenet.

Belcanto - cântul/cântatul frumos este un stil care presupune, în egală măsură, virtuozitate vocală, acrobație tehnică, o frazare deosebit de atentă și o interpretare încărcată la maximum de emoție, mai ales prin culorile cu care cântărețul înfrumusețează și potențează expresivitatea melodiilor. Gaetano Donizetti a fost un maestru al belcanto-ului italian. Pentru această nouă Anna Bolena, teatrul vienez a ales o excelentă garnitură de cântăreți. Dianei Damrau (rolul titular) i s-au alăturat, în rolurile principale Ekaterina Semenchuk (Giovanna Seymour), Pene Pati (Lord Riccardo Percy), Erwin Schrott (Henric al VIII-lea) și Szilvia Vörös (Smeton). Cele două femei au dominat scena, de la început până la sfârșit. Chiar dacă în prima parte s-au încălzit mai greu, în partea a doua, cele două voci au explodat spectaculos, dând viață unor personaje cu un univers interior extrem de complicat: Anna Bolena suferă profund în urma trădării lui Henric al VIII-lea, care o părăsește, îndrăgostindu-se de una dintre doamnele din anturajul reginei, frumoasa Giovanna Seymour care, la rândul ei, este copleșită de vinovăție ca și de responsabilitatea morții Annei. În poveste mai apare și Lordul Riccardo Percy, fostul logodnic al actualei regine ca și un paj, Smeton, îndrăgostit fără de speranță de aceeași nefericită Anna Bolena. Dacă Erwin Schrott / Henric al VIII-lea nu se ridică, nici vocal, nici scenic, la nivelul celor două extraordinare partenere, numai cuvinte de laudă pentru Pene Pati, un excelent tânăr tenor din Samoa (fost rugbist profesionist!) care debutează acum pe scena teatrului vienez dar pe care sperăm să îl mai auzim și în alte producții și Szilvia Vörös ( rol în travesti). Giacomo Sagripanti conduce cu mână sigură excelenta orchestră a Operei de Stat din Viena dar, din păcate, într-un avânt nu foarte bine controlat, acoperă mult prea des vocile cântăreților. Nu trebuie să uităm contribuția substanțială a corului Operei de Stat din Viena, pregătit de maestrul Thomas Lang, la reușita fulminantă a unui spectacol de ( aproape) nota 10!

Credit foto: Wiener Staatsoper / Michael Pöhn