Arhivă : Cronici Înapoi

Avanpremiera 'Coppelia' la Opera Națională București

Publicat: vineri, 14 Mai 2021 , ora 7.26

Opera Națională București și-a redeschis porțile pentru publicul larg miercuri, 12 mai, cu avanpremiera unei noi montări a spectacolului de balet "Coppelia" de Léo Delibes și cu o conferință de presă ce a avut ca temă atât premiera acestui spectacol, cât și gala extraordinară "Libera Musica" ce va avea loc vineri, 14 mai.

Conferința de presă a fost menită să clarifice direcțiile pe care se vor desfășura următoarele evenimente organizate de instituție.

Entuziasmul echipei artistice care a semnat spectacolul pe care l-am urmărit a fost vizibil încă din timpul conferinței de presă; ar putea fi pus pe seama mult-așteptatului contact cu publicul, dar, pe de altă parte, și pe seama faptului că avanpremiera spectacolului la care am asistat a fost amânată de patru ori în ultimul an, din cauza pandemiei, după cum a explicat Corina Dumitrescu, cea care a semnat regia și adaptarea coregrafică:

"A fost un an foarte greu pentru toată lumea culturală. Am început repetițiile de vreo patru ori, am avut deci patru tentative de a da acest spectacol de fiecare dată sau s-au îmbolnăvit dansatorii, ba am avut incidență iarăși mare, altcineva din echipă s-a îmbolnăvit, s-a închis teatrul și nu am reușit în nici un fel să prezentăm acest spectacol între timp. Iată că acum vedem luminița de la capătul tunelului, începem s-o vedem și acest început, cum a spus și domnul director, are loc la Opera Națională, cu spectacolul Coppelia. Crearea acestui spectacol nu a fost un proces simplu, ci a fost o muncă atât de cercetare, cât și creativă. Din spectacolul inițial am păstrat desfășurarea acțiunii și anumite părți solistice, care, de altfel, se dansează în toate montările din lume. Am intervenit în pașii dansurilor folclorice, pentru că spectacolul este foarte bogat în folclor. Dincolo de montare, m-a interesat foarte, foarte mult teatralitatea acestei reprezentații, pentru care am repetat foarte mult împreună cu dansatorii, pe care sunt convinsă că îi veți recunoaște. Ei sunt artiști consacrați, alții sunt în debut și sper că vor avea o carieră foarte interesantă pe scena Operei Naționale".


În cadrul aceleiași conferințe de presă au fost oferite detalii despre proiectele pe termen scurt din calendarul Operei Naționale București - joi, 13 și sâmbătă, 15 mai, vor avea loc alte două reprezentații ale spectacolului "Coppelia"; iar vineri, 14 mai, se va desfășura Gala Extraordinară "Libera musica", un concert-experiment, parte a proiectului derulat de Ministerul Culturii și care se adresează exclusiv publicului vaccinat cu ambele doze împotriva Covid-19. Restricțiile ce privesc distanțarea socială și purtarea măștilor nu vor fi, în acest caz, aplicate.

"Coppelia" de Léo Delibes a fost spectacolul de balet pe care l-a oferit Opera Națională București. Cei doi balerini care au interpretat rolurile principale - Ada González și Robert Enache - au reușit să exprime relația plină de animozitate și emoție a personajelor lor, "Swanilda" și "Franz". Rolul protagonistei este, evident, o provocare atât din punct de vedere actoricesc, cât și din punct de vedere tehnic, având momente de naivitate ce trebuie împăcate cu cele de șiretenie într-o prezență pe scenă aproape fără pauză. Ada González se ridică la cerințele rolului său, iar Robert Enache reușește, de asemenea, o performanță impresionantă - cea de a aduce strălucire și adâncime psihologică unui personaj ce nu este ofertant din acest punct de vedere. La fel de bine au fost realizate și aspecte precum regia, decorurile și costumele, datorate echipei artistice formată din Corina Dumitrescu - regia și adaptarea coregrafică, Bogdana Pascal - cea care a realizat costumele și Vladimir Turturica - autorul decorurilor. Colaborarea celor trei are ca rezultat un spectacol coerent din punct de vedere vizual, reușind să îmbine costume inspirate din portul popular românesc cu o viziune regizorală tradițională.

În ce privește aspectul muzical, spectacolul a avut de suferit, orchestra în evoluție live fiind înlocuită de o înregistrare. Următoarele două reprezentații ale spectacolului se vor desfășura cu casa închisă, semn că publicul bucureștean este dornic să revină în sălile de spectacole și concerte.

Petre Fugaciu