ACUM:
19.30
Festivalul Internațional „George Enescu”
Urmează: 21.30 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.00 Interpretul zilei (R)

Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Un festin al vocii umane - Bobby McFerrin din nou la București

Publicat: luni, 21 Mai 2018 , ora 12.51

 

Sâmbătă, 19 mai 2018, Bucureștiul a fost asaltat de trei evenimente - o nuntă regală britanică urmărită, trebuie să recunoaștem cu mare interes, Noaptea muzeelor (deja înainte de ora 19.00, cozile se prefigurau la Muzeul de artă) și concertul Bobby McFerrin, propus de Teatrul de Revistă - Micul Paris. Din nou publicul a umplut până la refuz Sala Mare a Palatului, sâmbătă 19 mai, atras de faima acestui muzician unic, care ne-a oferit de această dată o versiune românească a unui mai vechi proiect al său - albumul "Circlesongs" apărut în 1997, primul său proiect în care colaborează/improvizează în compania unui cor - "Voicestra".

 

Bobby McFerrin revine după 20 de ani la acest proiect pe care îl va promova în luna iulie și la Festivalul de Jazz de la Montreux. În stilul binecunoscut, artistul a realizat la București ad-hoc, oricum într-un timp foarte scurt un "Voicestra" autohton, alcătuit din 12 vocaliști dirijați la propriu de artistul american în hățișul luxuriant al armoniilor sale. Bobby McFerrin intona un motiv care era preluat și menținut într-un ostinato de persoana indicată până în momentul unui nou impuls oferit de protagonist. Sunt de felicitat în acest context toți cei 12 temerari, membri în importante coruri bucureștene, care sperăm că vor păstra, vor continua să exploreze într-un fel sau altul ideea - sămânța sădită sâmbătă seara.

 

Bobby McFerrin a venit la București cu doi dintre colaboratorii săi fideli - Joey Blake și Dave Worn, membrii fondatori ai corului Voicestra, cei care au susținut în principal percuția vocală, dar și unele episoade improvizatorice. Concertul a urmat scenariul tipic semnat Bobby McFerrin. Am asistat la o lecție de improvizație de proporții, pornind de la motivele muzicii africane care au predominat, primind accente pop și jazz, dincolo de ritmurile proprii. Nu a lipsit acea extraordinară implicare a sălii în concert, care a cântat la un moment dat pe trei voci. Într-un alt moment special, când tot publicului i se oferă ocazia să dialogheze cu personajul principal, au urcat pe scenă doar două vocaliste, strălucite de-altfel și foarte bine educate pe linie jazzistică (am identificat-o doar pe Petra Acker).

 

La jumătatea concertului a avut loc și momentul de grație, oferit de trio-ul american McFerrin - Blake - Worn, când muzica te fură, când în mod inexplicabil contempli armonii, virtuozități și tot ceea ce este exterior și nesemnificativ dispare. L-am intuit pe Bobby McFerrin concentrat în lumea lui, explorând de această dată cu preponderență rădăcinile muzicii africane, un repertoriu de cântece tribale, însă cu rezonanțe sacre, aceasta pentru că el susține că, citez, "a cânta rămâne una dintre cele mai simple și mai directe modalități de a te ruga". A fost o singură referință la adresa muzicii lui Bach în final, într-un bis miniatural.

Bobby McFerrin s-a grăbit de-altfel să încheie acest turneu european, care a început cu aproximativ trei săptămâni în urmă. Peste alte trei săptămîni va reveni cu același proiect "Circlesongs" pe scenele americane, continuând de fapt această impresionantă lecție de muzică, o celebrare fără precedent a vocii umane.

"Mi-a plăcut concertul pentru că am înțeles care era conceptul din spatele albumului și mi s-a părut foarte drăguț să înțeleg acest lucru la fața locului și să-l aud cum dirjează un grup de persoane cu care presupun că abia a făcut cunoștință. Alex Coman - student la Cibernetică."

"Pentru mine a fost o exprimare a conștiinței la un alt nivel. A fost un profesor extraordinar Bobby McFerrin și cred că toți am primit o lecție foarte importantă. Și, cumva, ne-am simțit copii, ne-a dus într-un loc unde exprimarea poate fi liberă și orice poate crea armonie. Bogdan Coman - cânt la saxofon."

Reportaj realizat de Marina Nedelcu