Schikaneder şi Evita - două titluri care, seară de seară, fac săli pline la cele două teatre de musical din capitala austriacă, Raimund şi Ronacher. Spectacole care merită să fie văzute şi care demonstrează ferm că limba germană nu este un impediment pentru reuşită şi succes într-un domeniu în care engleza se declară stăpân absolut. Dacă Evita este cu siguranţă o partitură cunoscută cititorilor mei - text Tim Rice, muzica Andrew Lloyd Webber, premiera în 1978 pe scena de la West End din Londra, distinsă cu Premiul Laurence Olivier pentru cel mai bun musical care apoi, exportată pe Broadway, a fost primul musical englezesc ce a primit Premiul Tony - Schikaneder este cu siguranţă, o noutate absolută căci premiera mondială a avut loc la 30 septembrie 2016 la Viena. Înainte de a mă concentra pe această încântătoare producţie, care are în faţă o viaţă lungă şi frumoasă, trebuie să consemnez, din păcate la timpul trecut, şi calităţile spectacolului cu Evita care, începând cu ianuarie 2017, nu va mai figura pe afişe, asta după ce, la cererea publicului, reprezentaţiile au fost suplimentate până la sfârşit de decembrie 2016.

Nerv, culoare, desfăşurare filmică, cu rapide schimbări de decor pe o scenă rotativă, cu un Che (Drew Sarich) pe care, în realitate Eva Peron nu l-a întâlnit niciodată, şi care spune, destul de pătimaş, povestea fetei simple, care a parcurs fără ezitări drumul de la sărăcia lucie la opulenţa primei doamne a Argentinei. Un subiect generos, care a inspirat textierului şi muzicianului ample desfăşurări de ansamblu în care poporul este personaj principal şi tălăzuieşte frenetic pe oceanul scenei, cu steaguri în mână şi priviri aprige, dar şi delicate momente solistice, care s-au impus de sine stătător în istoria genului, de exemplu celebrul Nu plânge pentru mine Argentina sau Trebuie să mă iubeşti /You Must Love Me care, în interpretarea Madonnei, a câştigat premiul Oscar pentru "Cel mai bun cântec original" (1997). Spectacolul de pe scena teatrului Ronacher din Viena este condus, pas cu pas, din umbră sau din prim-plan, de Katharine Mehrling în rolul Evei Peron. Formată la Londra şi la New York, cântăreaţa are reale calităţi vocale şi actoriceşti, teoretic nu i-aş putea reproşa nimic. Practic însă…..Evita ei m-a lăsat rece, a fost corectă dar…lipsită de emoţie. Aşa cum rece m-a lăsat şi apariţia ce ar fi trebuit să fie impunătoare/copleşitoare a generalului Peron (Thomas Borchert). Nici personajul Che nu mi s-a părut convingător. Desigur, am apreciat imaginaţia regizorului şi coregrafului (Vincent Paterson) şi a scenografului (Stephan Prattes) care au deschis şi folosit spectaculos spaţiul - aplaudată la scenă deschisă, coborârea acrobatică "din pod" a Evitei în ipostază de Fecioara Maria, în faţa căreia mulţimile se închină fascinate... De ce vorbim despre succes atunci, de ce publicul cere spectacolul? Pentru că atotstăpânitoare rămân muzica, fantasticul poveştii şi, repet, scenele de ansamblu vii, agitate, pestriţe (costumele Robert Schwaighofer), pline de o energie molipsitoare, indiferent de registrul emoţional în care se mişcă ( conducerea muzicală Koen Schoots).

Cu totul altul va fi comentariul la cea mai recentă premieră de pe scena teatrului Raimund din Viena, musicalul Schikaneder. Despre această producţie se poate vorbi numai şi numai la viitor căci actul său de naştere a fost semnat la 30 septembrie 2016, la exact 225 de ani de la premiera absolută a singspielului Flautul fermecat (1791) de Mozart căruia acest Emanuel Schikaneder i-a scris textul, fiind şi primul interpret al atât de iubitului personaj Papageno. Cine a fost cu adevărat Emanuel Schikaneder ? A fost un cântăreţ, actor, regizor, poet, vizionar director de teatru (celebrul Theater an der Wien a fost construit de el cu banii obţinuţi din profitul uriaş al spectacolului Flautul fermecat de Mozart şi inaugurat cu una dintre piesele sale), impresar… o adevărată legendă a vieţii teatrale a secolului al XVIII-lea. Pentru a crea un musical în jurul acestui personaj şi-au unit forţele câţiva dintre "greii» genului iar rezultatul este pe măsură. Povestea a fost cuprinsă într-un libret scris de Christian Struppeck, din 2010 director muzical al Vereinigten Bühnen Wien şi de 25 de ani strâns legat de genul musicalului ca, iniţial actor, apoi cântăreţ, scenarist, regizor, producător. Versurile şi muzica sunt semnate de americanul Stephen Schwartz, deţinător al trei premii Oscar, patru Premii Grammy şi un Golden Globe, cel care şi-a legat numele de numeroase producţii Disney, printre ele Pocahontas şi Cocoşatul de la Notre Dame ( versurile cântecelor), şi care a conceput muzica şi versurile şi pentru producţia de animaţie Prinţul din Egipt, marca DreamWorks.

Regizorul englez de teatru, film şi televiziune, Trevor Nunn a fost cel mai tânăr şi cel mai longeviv director al Royal Shakespeare Company. A condus şi Royal Shakespeare Theatre în Stratford upon Avon, apoi Aldwych Theatre, The Swan Theatre ca şi alte două mici scene din Londra. A colaborat intens cu compozitorul Andrew Lloyd Webber şi a semnat premierele absolute ale musicalurilor Cats, Starlight Express, A Sunset Boulevard şi The Woman In White. Tot el a realizat şi premiera absolută a altui musical de enorm success Les Misérables (muzica Claude-Michel Schönberg), pentru care a primit, ca si pentru Cats , Premiul Tony. Sunt sigură că şi această premieră absolută cu Schikaneder nu va trece neremarcată în lumea internaţională a musicalului, la cel mai înalt nivel.

           Englezul Anthony van Laast a creat coregrafiile originale pentru musicalurile Mamma Mia!, Jusus Christ Superstar, Hair, Sister Act, Bombay Dreams…Dintre reuşitele sale în filme de lung metraj amintesc doar Harry Potter şi prinţul semipur, Harry Potter şi talismanele morţii - Partea I şi producţia Disneyfilm Frumoasa şi bestia.

Dirijorul olandez Koen Schoots are sub direcţia lui 31 de instrumentişti din ansamblul Orchester der Vereinigten Bühnen Wien, într-o formulă foarte asemănătoare cu cea folosită de Mozart în Flautul fermecat ( lipsesc doar cel de al doilea fagot şi cel de al treilea trombon!). Deşi vorbim despre un musical din secolul XXI, în orchestră nu există niciun instrument electronic, nici ghitare, nici set de percuţie….în schimb există un clavecin la care dirijorul acompaniază recitativele. Stephen Schwartz a scris o muzică inspirată după toate canoanele ce asigură astăzi genului un succes internaţional dar apropierea de universul sonor mozartian - chiar daca Mozart nu apare niciodată pe scenă şi despre el se vorbeşte doar puţin, în final, atunci când se lucrează la premiera cu Flautul fermecat - l-a influenţat, voit şi recunoscut, pe compozitorul care foloseşte din plin linii melodice şi armonii, chiar şi pasaje de coloratură vocală ce dau atâta savoare personajelor imaginate de geniul născut la Salzburg.

Schikaneder este un musical baroc inclusiv concepţia şi construcţia decorurilor realizate din lemn - un eşafodaj de şapte tone ! - şi pânză colorată, după toate regulile spectacolelor epocii ( decoruri şi costume Anthony Ward) şi care preia până şi (iluzia) iluminatul cu lumânări de ceară disponse după cutuma timpului. Producţia a costat enorm - dar teatrul a fost scump dintotdeauna, se ştie că şi Schikaneder a investit, la timpul său, în premiera Flautului fermecat suma fabuloasă de 500 de guldeni, astăzi, echivalentul a 150.000 de euro. Fiecare bănuţ însă, i s-a întors inmiit şi sunt sigură că aşa se va întâmpla şi cu acest nou musical Schikaneder în care, cu rapiditate incredibilă, o cabină din spatele scenei se transformă într-un prim- plan cu piramide şi palmieri, un balon uriaş se ridică, zboară puţin şi apoi se prăbuşeşte dramatic, Eleonore schimbă 30 de costume iar restul interpreţilor poartă spectaculos celelalte de 390, concepute şi cusute pentru această producţie - printre ele şi legendarul costum din pene purtat de Papageno, interpretat de Schikaneder la premiera mondială a Flautului fermecat.

Povestea are de fapt, doi protagonişti, pe Emanuel Schikaneder şi pe soţia acestuia Eleonore, dar în jurul lor se ţes poveşti şi se succed evenimente care te poartă cu adevărat într-o epocă în care te simţi minunat timp de trei ore. El e un aventurier vizionar, ea o femeie echilibrată, cu picioarele pe pământ, pragmatică şi eficientă. Relaţia lor a fost furtunoasă, cu trădări şi despărţiri, dar, la final, scena de teatru îi uneşte iar dragostea se dovedeşte destul de puternică pentru a uita şi a ierta totul. Cei doi interpreţi principali se dovedesc ideali pentru rolurile lor. Format la New York şi la Viena, Mark Seibert este tânăr, talentat, frumos, agil, credibil în joc, amuzant, elegant, şarmant, cuceritor...şi de sub condeiul meu ar mai putea ieşi multe cuvinte menite a contura, la adevăratele dimensiuni, realizarea cântăreţului actor. Printre cele mai remarcabile reuşite ale sale sunt, până acum, rolurile Radames din Aida lui Elton John (2006) şi Jesus din Jesus Christ Superstar la Opera din Bonn. Am fost la fel de încântată şi anul trecut, când l-am văzut îm rolul Colloredo din musicalul Mozart !, tot la Viena. Atât la el cât şi la partenera lui, Milica Jovanović ( a studiat la München şi Londra), am admirat perfecta identificare cu personajul, graţia jocului scenic, pliat contururilor molcome ale epocii, vocile proaspete, strălucitoare şi colorate, acea aparenţă atât de înşelătoare de…fără efort care ascunde în spate o muncă uriaşă. Nu pot să nu meţionez în acest moment meritul regizorului în reuşita celor doi dar, la final, pe scenă cântă, dansează, trăiesc şi suferă Schikaneder şi Eleonore, Mark Seibert şi Milica Jovanović într- o armonie perfectă şi o evoluţie fără de fisură.

Întreaga distribuţie de 32 de persoane a fost impecabil aleasă. În rolul Johann Friedel, Florian Peters - şi el distins cu premiul Lys Symonette în concursul Lotte Lenya de la New York - este un poet şi un actor delicat, slab, nehotărât dar atât de îndrăgostit de Eleonore încât îi pune acesteia la picioare averea şi chiar viaţa lui. Katie Hall este o soprană de coloratură, demnă de Regina nopţii şi o actriţă ce acoperă cu succes toate provocările rolului ei, dansatoarea Maria Anna Miller, una dintre numeroasele amante ale lui Schikaneder şi mama băieţelului lui, tânără naivă şi credulă care are parte din plin de grelele lovituri ale vieţii. Toate rolurile sunt cu mare grijă distribuite unor interpreţi care le conferă personalitate şi stil: Hardy Rudolz ( Franz Moser/Josef von Bauernfeld), Reinwald Kranner ( Karl Marinelli - excepţional !), Franziska Schuster (Barbara Gerl), Armin Kahl ( Benedikt Schack), Katja Reichert (Josepha Hofer). Aş dori să apreciez în mod special prezenţa însăşi a coregrafului Anthony van Laast în rolul Maestrului de balet prin care, în câteva secunde şi gesturi minimale recreează cu umor atmosfera din culisele teatrelor muzicale de altădată. După opt săptămâni de repetiţii intense, Schikaneder vede luminile rampei în triumf. Sunt sigură că scena internaţională a musicalului îl va primi cu bucurie şi respect şi că, cel puţin patru dintre cântecele scrise de Stephen Schwartz - atâtea fredonez eu încă, cu mare plăcere, la aproape o lună după ce am văzut spectacolul - vor deveni, în cel mai scurt timp şi pentru foarte mulţi ani, şlagăre cunoscute şi iubite în toate colţurile lumii.