Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' la Școala gimnazială Luca Arbore, județul Suceava

Publicat: vineri, 18 Noiembrie 2016 , ora 10.00

Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" se derulează în această perioadă în toate școlile României și, se pare, cu mult succes, așa cum reiese din răspunsurile pe care mi le-au oferit copiii de la școala din comuna Arbore, județul Suceava.


"Mă numesc Sfântu Teodora și sunt în clasa a VIII-a A. Muzica clasică îmi transmite un sentiment de bucurie. Mi se pare foarte important și o idee foarte bună să ascultăm muzică clasică. Muzica clasică i se potrivește fiecărei persoane. Cu siguranță, cine va asculta muzică clasică va fi îndrăgostit de această minunată muzică."

Spune-mi, ce ai de gând să te faci când vei crește?

"Aș vrea să fiu farmacist."


"Sunt Tania Bulica și sunt în clasa a VI-a B. Mi-a plăcut muzica clasică pentru că îmi stârnește sentimente minunate."

Tu dacă le spui colegilor tăi că asculți și-ți place, ei te iau în râs sau nu prea?

"Nu. Doar și lor le place, și ei mai ascultă."

Tu ce te gândești să te faci când vei fi mare?

"Polițist sau chiar arhitect."


"Sunt în clasa a VI-a B la Școala gimnazială Luca Arbore. Mi se pare o idee foarte bună acest proiect pentru că, pe lângă faptul că noi cunoaștem melodii populare și alt fel de melodii, ne aduc un plus aceste melodii clasice."

E muzica clasică importantă pentru copiii de vârsta voastră?

"Da. Mie chiar îmi place muzica clasică. O ascult destul de des."

Tu ce ai de gând să te faci când vei fi mare?

"M-am gândit să mă fac medic, dar acum nu sunt foarte sigură."


"Mă numesc Tucă Paul și sunt în clasa a V-a B. Muzica clasică este foarte frumoasă! Acum, copiii de azi nu prea mai ascultă muzică clasică, ci mai mult muzică modernă."

Și e vreun câștig în a asculta și muzică clasică?

"E importantă muzica clasică. Îți dă un sentiment de liniște."

Tu locuiești într-un sat din Moldova. Poate unii ar spune că pentru un copil de acolo nu e chiar așa de important să știe și muzică clasică, dar totuși tu faci lucrul acesta. De ce e important pentru tine?

"Îmi dă un sentiment de liniște mai mult."

Spune-mi, tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

"Constructor."


"Mă numesc Mihai Florentina. Sunt în clasa a VIII-a A de la Școala gimnazială Luca Arbore."

E important că se desfășoară un asemenea proiect și că voi ascultați muzică clasică la școală?

"Da. Îmi place foarte mult să ascult pentru că îmi aduce aminte de copilărie, de vremurile pe care le petreceam cu bunicii mei, când mergeam la ei la țară."

E important pentru copiii de vârsta ta să asculte și așa ceva? Pentru că sunt sigură că asculți și alte tipuri de muzică, nu?

"Da. Ascult muzică pop."

Și de ce e important totuși să asculți și muzică clasică?

"E important pentru că îți dezvoltă cunoștințele. Descoperi și alt stil de muzică, care s-ar putea să-ți placă."

Explicațiile care sunt la sfârșitul pieselor muzicale ți se par interesante? Sunt utile?

"Da. Foarte interesante, pentru că afli lucruri noi despre acești mari compozitori."

Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

"Mi-aș dori să fiu doctor."


Așadar, medic sau constructor sau polițist sau arhitect… asta visează să devină copiii din orașe, așa cum visează și copiii dintr-un sat din Moldova, din județul Suceava, pe care muzica clasică sper că-i sprijină să-și împlinească visele. Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" se derulează până la finalul anului școlar. Copiii au posibilitatea de a asculta piese muzicale și explicații despre acestea, toate disponibile și pe site-ul proiectului.
Reportaj de Cristina Comandașu