Unul dintre cei mai importanţi specialişti în imprimări istorice, canadianul Mark Ainley, a susţinut joi, 6 octombrie, o conferinţă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în cadrul proiectul "Lipatti - Restituiri". Tema: imprimările realizate de pianistului Dinu Lipatti. De altfel Mark Ainley, specialist în mai multe domenii, este pasionat cu precădere de arta interpretativă a artistului român. Ainley, care a publicat articole şi studii în International Piano magazine, Classical Recordings Quarterly şi International Classical Recordings Collector, precum şi texte pentru discuri lansate de diferite case de discuri, a vorbit ieri, 6 octombrie 2016, cu un entuziasm pe care doar cei care coboară în profunzime şi cercetează constant şi asiduu îl pot avea, despre Lipatti. Mai precis despre o parte dintre imprimările sale, cunoscute sau inedite, titlul conferinţei fiind - The purest Gold - Imprimările pentru EMI ale lui Dinu Lipatti.

Titlul conferinţei -. The purest gold, cel mai pur aur - vine de la producătorul imprimărilor lui Lipatti, Walter Legge, care vorbea despre cele doar câteva ore de înregistrări ale lui Lipatti ca fiind mici în număr dar din cel mai pur aur. Student fiind, când am descoperit imprimările lui Lipatti am fost foarte inspirit şi am devenit foarte interesat de arta lui, am vrut, desigur, mai mult aur!

Am avut ieri ocazia că ascultăm imprimări cu totul inedite, să comparăm cu ceea ce cunoşteam deja, să urmărim firul unor adevărate mistere - multe rămase nerezolvate - şi mai ales să ne apropiem mai mult de Dinu Lipatti. Mai mult decât atât, cred că datorită conferinţei lui Mark Ainley şi volumului imens de informaţii atent culese, minuţios documentate şi coerent puse în context de el - am alterat puţin imaginea pe care o aveam despre Lipatti. Iată un exemplu care cred că e convingător în acest sens: Mark Ainley a oferit, prin comparaţie, imprimări din 1947 şi 1950 ale aceluiaşi vals de Chopin, op. 34 nr. 1, remarcând:

Există nişte diferenţe semnificative aici. Lipatti sună foarte temperat, bine crescut în a doua versiune. Sigur că interpretarea este magnifică, fermecătoare, însă sonoritatea nu este la fel de amplă şi nici la fel de profundă iar abordării îi lipseşte acel je ne sais quoi. Acel foc pe care îl auzim în versiunea din 1947 şi cred că acest lucru este cauzat în parte de acustica studioului, de mărimea pianului şi de povestea circumstanţelor în care au fost realizate acest imprimări. Acest lucru a definit percepţia publică a interpretărilor lui Lipatti - era văzut ca un pianist bolnav, care abia dacă avea putere să cânte, sigur că auzim rafinamentul extraordinar, dar amploarea este redusă faţă de ceea ce putea el în realitate. Evident, şi a doua versiune este minunată!

Mark Ainley - un fragment din prima conferinţă pe care a susţinut-o la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Alte două conferinţe ce au în centru vânătoarea după imprimările pierdute ale lui Lipatti au loc în 10 octombrie la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca şi în 14 octombrie din nou la Bucureşti, de data aceasta la Colegiul Noua Europă.

Intraţi liberi, fără bilete, ieşiţi încărcaţi de informaţii pe care doar Mark Ainley vi le poate furniza!