Un prezentator, un cvintet şi două legende ale jazz-ului, evocate desigur într-un tribut muzical. S-a întâmplat joi, 31 martie 2016, la Sala Radio, în cadrul bine pus în pagină de Jazz Syndicate Live Sessions: "Legends of jazz - Charlie Parker and Dizzy Gillespie Tribute". Ar fi trebuit să aibă loc la o săptămână după tragicul eveniment de la Colectiv, însă contextul a determinat anularea concertului ce implica o echipă internaţională. Acum tema a revenit, dar într-o strălucită configuraţie autohtonă: Cătălin Milea - saxofon, Sebastian Burneci - trompetă, Sorin Zlat - pian, Adrian Flautistu - contrabas şi Laurenţiu Zmău - baterie. Cei cinci ne-au oferit un concert energetic - un be-bop adaptat anilor 2000, cu improvizaţii autentice, efecte de sampling, virtuozităţi incendiare şi un feeling care ne face să gândim foarte frumos despre noua generaţie a jazz-ului românesc.

Dar ce ne-a declarat trompetistul Sebastian Burneci, înainte de concert: "Am pregătit tot felul de piese tribut celor doi giganţi ai jazz-ului pe care, sigur, le interpretăm în stilul nostru şi aşa cum am ajuns noi să asimilăm arta celor doi. Dar, cu siguranţă, va fi o seară foarte frumoasă."

Ce reprezintă muzica lui Dizzy Gillespie acum, după 70 de ani de când a fost compusă?

"O sursă enormă de inspiraţie şi o experienţă intensă de fiecare dată."

Aşadar ne-am delectat cu muzică semnată Charlie Parker şi Dizzy Gillespie - de la Parker's mood, Bird's work, The mooche, la "A night in Tunisia" şi Relaxin at Camarillo, piese interpretate într-un iureş de ritm, energie, decibeli, cu excepţia baladei Laura, propuse de pianistul Sorin Zlat. I-am admirat pe toţi cei cinci protagonişti şi dacă timpul permite, am adresa fiecăruia câte un cuvânt. La Sala Radio, aseară am ascultat un trompetist care are focul sacru, un pianist care acoperă întreaga claviatură cu solo-urile sale debordante - o încântare pentru orice iubitor de jazz, o baterie care s-a dezlănţuit la propriu la final, un contrabasist impecabil şi un saxofonist a cărui experienţă pe scenele de jazz olandeze se face simţită, susţinându-şi discursul nonşalant şi cu clasă.

Cătălin Milea: "Mă bucur că pot să fac genul acesta de concert aici, în România. Cumva, există tendinţa asta a muzicienilor de jazz în mod special să-şi copieze idolii, dar în seara concertului Charlie Parker & Dizzy Gillespie Tribute n-am încercat să fac asta pentru că nu prea se poate. Trăim în 2016 şi a încerca să cânţi ca-n 1950 e aproape imposibil. În primul rând erau alte concepţii, alte mentalităţi, exista un alt background cultural, deci, cumva, totul suna diferit. A-ţi propune să imiţi ceva e cred că un efort inutil şi mi se pare mai interesant să vrei să aduci ceva unui lucru care deja a fost făcut şi săi dai o altă formă… şi asta am încercat noi, prin aranjamentele noastre, prin faptul că nu suntem americani, suntem români."