Onorând Ziua Naţională a Spaniei, Institutul "Cervantes", în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti şi cu Filarmonica, a oferit marţi, 13 octombrie 2015, la Ateneu, un recital în care s-au întâlnit foarte tineri instrumentişti reprezentând, cumva, poate simbolic, tradiţia legăturilor româno-hispanice, de această dată în domeniul muzicii, pentru că violonista Maria Florea, fiica violoncelistului Cristian Florea, stabilit de decenii în Peninsulă, s-a născut la Barcelona şi a studiat la Madrid, asemeni pianistului spaniol Juan Barahona, ambii perfecţionându-se în prezent la Colegiul regal de muzică din Londra, alcătuind, din 2012, un duo cu o activitate remarcabilă.

Programul ales a adus în prim plan, firesc, opusuri din creaţia spaniolă de secol XX, dar şi lucrări din zone stilistice diferite, precum Sonatele de Mozart şi de Ravel, alături de un Poem de Turina, secvenţe din celebrul ciclu de Şapte cântece populare spaniole şi un Dans spaniol de De Falla (adaptat de Kreisler pentru acea formulă instrumentală). Încă de la primele măsuri s-au remarcat datele ce-i definesc pe cei doi interpreţi, violonista etalând o tehnică impecabilă, care îi permite să construiască un discurs fluent, nuanţat şi suplu, părând că se simte bine în special în paginile lirice, de fineţe, sunetul frumos, nu foarte amplu dar robust în momentele de forţă, având un plus de căldură în desfăşurările sensibile, delicate. Poate că maturizarea şi experienţa îi vor aduce anvergură şi strălucire, elemente regăsite însă din plin la pianistul a cărui evoluţie l-a impus atenţiei celor aflaţi în sală prin tuşeul rotund, prin coloristica bogată, prin expresivitatea cu care a investit şi jocurile transparente, cu picurări rafinate şi secţiunile încărcate de vitalitate sau grave şi interiorizate, incisivitatea şi pregnanţa ritmică având un impact deosebit. Am apreciat şi permanenta colaborare între cei doi solişti şi cunoaşterea stilistică adecvată şi maniera în care au subliniat inflexiunile de jazz din partitura raveliană sau cele de sorginte folclorică atât de speciale în De Falla, parfumul muzicii spaniole reliefându-se deopotrivă în poezia nostalgică a miniaturilor din ciclul poate mai cunoscut nouă în varianta pentru voce şi pian, dar şi în exploziile dansurilor sau ale "focului" imaginat de ilustrul compozitor. Răspunzând aplauzelor, Maria Florea şi Juan Barahona au propus, în bis, un surprinzător... Rachmaninov, subliniind însă latura romantică, visătoare, pe care am remarcat-o pe întreg parcursul programului, în special la tânăra violonistă.

Un recital frumos, unitar şi solicitant, susţinut de un duo cu charismă, dar mai ales cu o reală plăcere de a cânta, de a tălmăci cu pasiune muzica, într-o lume a sunetelor în care se simt bine. Iar evoluţia lor din acea seară îi recomandă printre tinerii cu reale perspective de afirmare, tehnica virtuoză fiindu-le suport în construirea logică şi atractivă a paginilor abordate cu aplomb şi profesionalism, desigur personalitatea artistcă a fiecăruia punându-şi amprenta asupra exprimării pe corzi sau pe claviatură. Sincer, aş vrea să îl ascult pe Juan Barahona într-un recital (doar) de pian...