După "seara Beethoven" care a deschis săptămâna trecută noua stagiune a Filarmonicii Bucureştene sub bagheta lui Horia Andreescu iată acum un program integral Mozart - o opţiune repertorială mai rar întâlnită cu prilejul prezenţelor lui Camil Marinescu la Ateneul Român. Pentru artiştii cu adevărat profesionişti, interpretarea muzicii mozartiene reprezintă mereu o provocare, deceniu după deceniu iar faptul că o mare parte dintre partituri sunt atât de cunoscute publicului constituie adesea un argument în plus !

Pe afişele din 8 şi 9 octombrie, stagiunea Filarmoncii adaugă şi genericul Serilor Lipatti, cele care au prilejuit în ultimele ediţii aducerea în atenţia publicului bucureştean a unor nume ale pianisticii norvegiene actuale. Ieri seară am avut surpriza unei excelente versiuni mozartiene din partea unui solist de 32 de ani despre care - mărturisesc - nu auzisem nimic până atunci. Christian Ihle Hadland s-a simţit în elementul său în scriitura adesea virtuoză a Concertului nr.22 în Mi bemol major, K 482: impecabil, dezinvolt, cu o calitate sonoră în deplină rezonanţă stilistică, evoluând cu o paletă expresivă largă - de la exuberanţă ludică la poezie discrete, cu eleganţă a frazării şi o precizie a desenului solistic Chriatian Ihle Hadland m-a cucerit (şi pe mine, ca de altfel întreaga sală a Ateneului) cu perlajul ghirlandelor sale sonore, sugerând imaginea clară a unui stil rococo rafinat. Ne-a demonstrat însă şi alte faţete interpretative (cu nuanţări improvizatorice pe alocuri, cu o interesantă fantezie a explorărilor armonice) în "cadenzele" pe care le-a ales: cele ale lui Benjamin Britten, foarte rar cantate. O altă dimensiune timbrală a pianisticii sale a oferit Christian Ihle Hadland şi în bisul său: Marş nuptial de Edvard Grieg - o notă romantică delicată, cu accente robuste uneori, dezvăluind acelaşi echilibru şi rigoare a personalităţii interpretative a acestui musician.

Şcoala stilului mozartian s-a reliefat în întregul programului dirijat de Camil Marinescu: contur dramatic pregnant, registre timbrale distincte, prestanţă şi culoare au caracterizat Uvertura la Opera Don Giovanni iar după pauză, cele 3 părţi ale Simfoniei în Re major, nr.38 "Praga" s-au definit contrastant, cu precizie a construcţiei, cu linii sobre dar luminoase. O menţiune specială pentru fineţea părţii mediane, cu momente de mare frumuseţe. Fără a fi perfectă, sub bagheta lui Camil Marinescu Filarmonica a sunat foarte convingător, clar, într-o evidentă preocupare de a onora cu responsabilitate limpezimea, harul muzicii mozartiene . Un Mozart concludent, o seară a valorilor certe, o bucurie muzicală !