În perioada 15 - 17 mai s-a desfăşurat la Bruxelles Festivalul "Din dragoste pentru frumos", manifestare dedicată culturii şi artei româneşti iniţiată în 2011 de către Sectorul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională. Conferinţe, vernisaje şi concerte au alcătuit între altele programul acestei prime ediţii găzduite de capitala Belgiei, anterioarele având loc la Paris.

Sâmbătă, 16 mai, l-am ascultat la Biblioteca Wittockiana pe Grigore Leşe. Doctor în muzică şi profesor de etnomuzicologie, a adunat publicul în jurul său mai degrabă ca într-o şezătoare decât ca într-un concert; povestea despre muzică s-a împletit cu cântecul propriu-zis, fie el din voce, fluier sau tilincă, fie al artistului singur fie al nostru împreună cu el - ba chiar povestea a avut o pondere mult mai mare. Ceea ce a dorit Grigore Leşe a fost să ne vorbească despre ce înseamnă de fapt "a cânta", sau, regionalism maramureşean, "a hori". Dacă nu există muzică tradiţională, pentru că la urma urmei tradiţia nu este decât ceva care se impune, şi dacă prea mult ne gândim "ce" cântăm în loc să o facem pur şi simplu cu sufletul, Grigore Leşe ne spune că muzica românească nu se învaţă la şcoală ci se transmite genetic. A moştenit vocea şi calităţile de muzician de la mama şi din familia lui, după propriile mărturisiri, iar interpretarea celor câteva mici cântece a confirmat că deşi intonaţia sa este a unui om şcolit - Grigore Leşe a fost student al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca şi apreciat de György Ligeti - ea nu este formată din indicaţii grefate artificial, ci sunt cântul unui om care s-a născut cu această muzică în sânge.

Mi-aş fi dorit ca Grigore Leşe să cânte mult mai mult, atât pentru "frumuseţea şi genialitatea cântecului românesc" în sine, pentru a-l cita pe artist, cât şi pentru redarea lui personală. Am rămas totuşi cu impresia unei melodii atemporale, minunate, unice şi care nu poate fi decât expresia sufletului ţării mele.