ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Opera de Stat din Viena. Noiembrie 2014 (I)

Publicat: vineri, 5 Decembrie 2014 , ora 10.14

Semyon Bychkov dirijează "Hovanscina" la Opera de Stat din Viena

Hovanscina (1881 neterminată) de Modest Musorgski nu este un titlu obișnuit sau obligatoriu de repertoriu în marile teatre lirice din lume. Compozitorul rus este cunoscut, onorat și aplaudat mai ales pentru impunătorul său Boris Godunov (1873). Și totuși, partitura Hovanscinei este și ea plină de melodii minunate, de armonii bogate, de dinamismul și dramatismul presupuse de evocarea unui alt mare moment din istoria vechii Rusii din secolul al XVII-lea, în care este vorba de lupta cruntă pentru putere. Musorgski este un maestru al dramaturgiei muzicale, al încleștărilor sonore de forțe, al schimburilor rapide de tempouri și atmosferă pe care le impune povestea. Lucrarea a rămas neterminată și doar în versiunea de partitură pentru pian. Rimski-Korsakov, Stravinski și Șostakovici au orchestrat și încheiat partitura, fiecare în cheie proprie. Pentru spectacolul de la Viena, Semyon Bychkov a ales strălucitoarea, dar și foarte dura versiune a orchestratorului de geniu care a fost Dmitri Sostakovici.

Un dirijor excepțional

Incontestabil, vedeta serii a fost dirijorul Semyon Bychkov care, părăsind Sankt Petersburgul în anul 1970, a reușit o cariera internațională uriașă. Încă de la prima sa intrare - și gestul a fost repetat la fiecare început de act - publicul l-a aplaudat îndelung și mai ales cu căldură, bucurându-se evident de revederea cu un prieten drag și mai ales respectat. Căci Bychkov revine pentru a treia oară pe scena de la Staatsoper din Viena, după ce, în 2004, a condus aici spectacolul cu Daphne și în 2005 pe cel cu Lohengrin.

Muzicianul a studiat cu atenție și profund respect partitura Hovanscinei pe care o consideră o capodoperă ce depășește cu mult timpul în care a fost scrisă. Maestrul este de părere că un interpret nu trebuie să se gândească la libertățile pe care și le-ar putea lua în restituirea, într-o manieră cât mai personală, a unei capodopere, ci doar la datoria pe care o are față de muzică, de compozitorul pe care trebuie să îl "slujească" cu credință și respect. În acest demers, orchestra, soliștii, corurile l-a urmat într-o uriașă desfășurare de forțe artistice guvernate evident de principiul toți pentru unul, unul pentru toți.

Aș mai vrea să adaug ceva. Întâlnirile mele din acest noiembrie 2014 cu Kiril Petrenko și al său Rosenkavalier de Richard Strauss și Semyon Bychkov cu a sa Hovanscina mi-au confirmat definitiv o convingere profundă pentru care mulți colegi de breaslă m-au comentat negativ. Pe la pupitrul Operei bucureștene au trecut dirijori invitați, cu cărți de vizită respectabile, care, în timpul desfășurării spectacolului, cântau toate rolurile, rosteau practic toate replicile, se implicau puternic în acțiunea de teatru fără să își dea seama - în opinia mea - că, sub dominația cuvântului, uitau de... sunet. Nici Petrenko și nici Bychkov nu au rostit în timp ce dirijau niciun cuvânt, nicio replică. Au condus magistral un întreg muzical masiv, echilibrat și compact, dând scenei ce se cuvenea scenei dar și orchestrei, muzicii, rolul și importanța cuvenite. Numai așa, o partitură de teatru muzical, își poate dezvălui profundele frumuseți.


În Hovanscina miza psihologică este enormă, căci se vorbește despre suferința unui popor - și nu cea a unui individ, așa cum este cazul lui Boris Godunov -, care suferă și moare prins la mijloc, în lupta unor nobili avizi de putere. Părțile corale sunt tragice și splendide, pentru redarea lor corul Operei de Stat din Viena (dirijor Thomas Lang) a fost completat și întărit de Corul Filarmonicii Slovace și de cel al copiilor de la școala de operă a primei scene de teatru liric din Austria. Au fost momente de un dramatism cutremurător, de o frumusețe tragică!


Dan Paul Dumitrescu în distribuție 

În spectacolul pe care îl comentez, au evoluat cântăreți - actori excepționali. La sosirea în teatru am aflat că, în locul lui Ferruccio Furlanetto care s-a îmbolnăvit, îl voi asculta în rolul lui Ivan Hovanski pe basul român Dan Paul Dumitrescu, din septembrie 2001 membru al ansamblurilor Operei vieneze de Stat și care cântă aici, pentru prima oară, în acest rol. O apariție impunătoare și o voce splendidă m-au îndreptățit să fiu foarte mândră de conaționalul meu.

10 roluri importante 

Distribuția internațională ce cuprinde cel puțin 10 roluri importante, i-a adus alături pe tenorul englez Christopher Ventris - care în 2008 strălucea la Bayreuth în rolul titular din Parsifal! - acum în rolul Andrei Hovanski; pe tenorul austriac Herbert Lippert - un interpret mozartian de renume internațional - acum în rolul Golizyn; pe baritonul polonez Andrzej Dobber, nume des întâlnit pe afișele operelor din Milano, Munchen, Londra sau Paris, acum în rolul Șaklowity; pe basul estonian Ain Anger în rolul Dosifei; pe mezzosoprana rusă Elena Maximova, din anul 2000 solistă a Teatrului muzical Stanislavski din Moscova, artistă căutată de mari scene lirice, ca cele de la Covent Garden sau MET, acum în rolul Marfa; pe tenorul austriac Norbert Ernst, și el un wagnerian de mare reputație, acum în rolul scribului.

Nu pot detalia evoluțiile fiecăruia în parte, căci partitura și dirijorul au impus trăsături interpretative comune, printre acestea o concepție statuară a rolurilor devenite, prin prisma istoriei, și mai impunătoare, o forță vocală impresionantă, o încărcătură emoțională copleșitoare…Cu toate acestea… Și acum este momentul să vorbesc despre viziunea regizorală și despre scenografia spectacolului.

Regia 

Regizorul Lev Dodin, la cei 70 de ani ai săi directorul teatrului Maly Drama din Sankt Petersburg, a optat pentru o versiune scenică tip oratoriu, cu puțină mișcare și cu și mai puțină interacțiune între interpreții care cântă toți, cu fața la public. Scenograful Alexander Borovsky a încercat să contracareze imobilismul personajelor cu mișcarea pe verticala din cadrul unei schele imense de metal, foarte înaltă, cu patru nivele - subscena, scenă și etajele 1 și 2 - pe care două imense podețe așezate unul în spatele celuilalt, ridică sau coboară soliștii și corul. Voci din culise spun că această instalație ar fi costat un milion de euro! La început, efectul este cel scontat, atenția și interesul publicului sunt captate de mișcările neașteptate. Pe parcursul celor patru ore de spectacol însă, acest sus-jos permanent, de acum previzibil, devine plictisitor. Uneori frumusețea muzicii retrezește pentru câteva clipe atenția, apoi însă… Deși interesante și mai ales originale, cred că regia și scenografia nu au fost cele mai fericit alese. Hovanscina lui Mussorgski este totuși o lucrare de teatru muzical și nu un oratoriu.

Cristina Sârbu