Pianul a dat Concursului Internaţional “G.Enescu”, anvergura excelenţei – o afirmaţie care sperăm, nu va trezi animozităţi artistice.

Şase pianişti ne-au oferit ieri, pe scena Ateneului Român, măsura talentului, a forţei şi a spiritului competitiv. S-au desfăşurat pe larg, cu nonşalanţă aceşti tineri, unii dintre ei deja formaţi pentru a deschide noi orizonturi în arta interpretativă. Impactul unei tehnici impecabile, agresive chiar în perfecţiunea sa, spectacolul construcţiilor monumentale, versiuni absolut surprinzătoare au lăsat în câteva rânduri publicul într-o stare de perplexitate. Suntem obişnuiţi în general cu acest tip de discurs “la superlativ”, însă semifinala secţiunii pian chiar îl reclamă.

Repertoriu: un tablou al muzicii de secol XX

destul de rar întâlnit în peisajul de concert autohton – Enescu în principal, ca motor generator şi implicit (două dintre Sonatele sale şi Suita a II-a op.10), completat cu lucrări semnate de Serghei Rahmaninov (Sonata op.36), Manuel de Falla (Fantezia Baetica) , Alecsandr Scriabin (Sonata op.30 nr.4) şi Serghei Prokofiev (Sonatele nr. 6 şi 7).

Juriul: prezidat de Jean Claude Pennetier, specialist al muzicii franceze

pianist ce semnează o integrală Gabriel Fauré pentru care a primit un Diapason d’Or. Alţi membrii - Rolf-Dieter Arens, până în 2010 Rector al Colegiului Franz Liszt din Weimar, pianista Dana Borşan, profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, Philippe Dinkel - Directorul Universităţii de Muzică din Geneva, Wolfgang Manz, pianist cu peste 50 de concerte în repertoriu şi profesor de o înaltă clasă, membru în juriu şi în ediţia 2011 a Concursului Enescu, Andrei Pisarev, profesor la Conservatorul din Moscova şi Alan Weiss, un pianist format de unul dintre discipolii lui Leopold Godowsky.

O sarcină extrem de dificilă

a avut acest juriu în departajarea celor 82 de pianişti veniţi din Asia, cele două Americi, şi Europa.

Pianista Dana Borşan: “Mă bucur că a fost un nivel excepţional…mă bucură şi mă întristează, şi am să explic. Mă bucură pentru că este o plăcere să asculţi oameni care cântă la un asemenea nivel. La etapa I au căzut pianişti care în alţi ani, oriunde în lume ar fi luat premiul I la alte concursuri. Deci acesta a fost nivelul. Şi mă întristează pentru că mă gândesc ce mulţi pianişti minunaţi sunt în lume şi mă întreb oare ce vor face şi cum îşi vor găsi drumul în viaţă. Aş dori ca fiecare dintre ei să se realizeze. În al doilea rând, există clar, dacă gândim maniheist (în alb şi negru), există clar două drumuri, două şcoli de gândire în apreciere. Pe de-o parte sunt pianişti impecabili – impecabili nu înseamnă a cânta toate notele, ci a găsi sensul, a articula corect, a fraza corect, a avea sunet, cantabilitate. Deci a face muzică aşa cum se aşteaptă să fie făcută de specialişti – foarte, foarte bine. Şi există alţii care au o personalitate atât de debordantă, încât ei deja parcă sunt deasupra partiturii, şi puţin exagerând, partitura ar fi doar un pretext pentru a plămădi, prin imaginaţia lor sonoră şi prin măiestria pianistică. Pentru că tot ce îşi imaginează, pot aduce la viaţă prin sunet şi pot realiza o lume captivantă. Şi au fost câţiva la care am stat cu sufletul la gură, parcă urmăream un film de acţiune. Oare ce mai inventează, oare cu ce mă mai surprinde ? Aproape că ne-au lăsat fără aer. Aceştia sunt pianiştii care ridică sala în picioare. Când îi asculţi şi trebuie să faci o ierarhie…în mod normal eu aleg şi dintr-o categorie şi din cealaltă. Pentru că unii preferă linia clasică, sunt acei pianişti care fac muzică aşa cum trebuie, şi alţii vor ceva în plus. Eu spun că acest concurs nu este un examen de admitere sau un examen de student, ci este o poartă de intrare pe marea scenă de concert.”

Cine sunt cei trei finalişti ?

Vassilis Varvaresos din Grecia, Josu de Soluan din Spania şi Ilya Rashkovskiy din Rusia, într-o competiţie care se anunţă foarte strânsă, şi care lasă oricăruia dintre ei şansa de a străluci, sâmbătă 27 septembrie în marea finală.

Marina Nedelcu