Șase interpreți s-au întrecut în intepretarea unei rarități muzicale enesciene (Sonata în fa minor opus postum, una dintre lucrările impuse ale recitalului) în fața unui juriu prezidat de violoncelistul de origine catalană Lluís Claret. Dupa-amiaza de vineri, 19 septembrie 2014, a adus pe scena mare a Ateneului Român semifinaliștii secțiunii Violoncel a ediției a XIV-a a  Concursului Internaţional George Enescu: un român (Octavian Alin Lup), doi interpreți din Statele Unite ale Americii (Sarah Rommel și Tony Rymmer), unul din Bulgaria (Atanas Krastev), unul din Italia (Paolo Bonomini) şi o tânără din Coreea de Sud (Eun-Sun Hong). După o săptămână de intensă concentrare și emoții, în care au avut de parcurs un repertoriu de la Bach, Mozart, Beethoven la Paganini sau lucrări de secol XX, de la Ravel, Hindemith, până la Ligeti, dintre cei 37 de concurenți, din 28 de țări, după primele 2 etape din concurs, doar șase s-au calificat în semifinală. Îi aștepta aici o încercare și mai dificilă pe care am fost curioasă să aflu cum au reușit să o treacă având între membrii juriului unul dintre cei mai fini cunoscători și interpreți ai muzicii enesciene, violoncelistul Marin Cazacu

A.V. Mâine va fi spectacolul în fața orchestrei, dar astăzi a fost poate hopul cel mare pentru concurenți. Semifinala: recital cu două sonate și o piesă de virtuozitate. Cei șase semifinaliști au avut în față (mulți dintre ei, la propriu vorbind) partitura Sonatei opus postum de George Enescu. Cum i-ați găsit pe acești tineri descifrându-l pe Enescu?

Marin Cazacu: Eu știu foarte bine această sonată, este o lucrare descoperită recent. Enescu a compus-o când avea 17 ani, a pierdut-o. A fost descoperită acum vreo 20 de ani și a intrat în circuitul românesc, eu am cântat-o printre primii în România. Acum iată, intră în circuitul internațional prin acest concurs și am fost foarte încântat de ideea ca toți candidații să o interpreteze. Am avut surpriza să remarc că mulți dintre ei s-au apropiat atât de profund de această Sonată în fa minor opus postum. Chiar dacă a fost un singur român, ceilalți cinci au cântat-o ca și cum ar fi fost adevărați români. Unii au reușit o interpretare cu totul deosebită. Sunt convins că va rămâne în repertoriul lor și o vor prezenta și pe alte scene de concert din lume.

A.V. Dincolo de interpretarea muzicii lui Enescu, nivelul concurenților de anul acesta cum vi s-a părut?

Marin Cazacu: Au venit intepreți de pe tot globul pământesc, din Statele Unite până în Asia, așa cum îi vedeți ajunși și în finală, abia aștept să îi ascult! Suntem încântați că au putut să arate publicului românesc că nivelul la violoncel este unul foarte ridicat în toată lumea, că foarte mulți iubesc acest instrument și că în cadrul concursului Enescu merita să existe și această secțiune Violoncel, care a fost introdusă ceva mai recent în istoria competiției.

Așteptările erau cu atât mai febrile după ce cu doar o seară înaine, tot sub cupola Ateneului din București, desemnarea câștigătorului premiului I la secțiunea Vioară a stârnit ropote de aplauze, dar și mândria auditoriului: Stefan Tarara, un interpret de origine română. De mai bine de 10 ani, violoniștii români nu au mai obținut această poziție în cea mai importantă competiție internațională a României! Prin urmare, și la secțiunea violoncel, tot Ateneul era ochi ...și mai ales urechi, bineînțeles, pe tânărul clujean cu o evoluție promițătoare pînă acum. Octavian Alin Lup, în vârstă de 27 de ani, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa profesorului Marin Cazacu. Dar cu ce emoții a urcat pe scenă Octavian? ne-a șoptit pe fugă la microfon, în pauză:

Octavian Alin Lup: Nu sunt nici dezamăgit, dar nici în extaz. Ce pot să spun este că sunt fericit că am încercat să transmit un mesaj publicului. Sigur că pentru un concurs sunt necesare și multe alte lucruri pentru care m-am străduit, juriul va decide dacă am și reușit. Am venit destul de emoționat, cu gânduri nu din cele mai optimiste. Chiar mă gândeam zilele trecute, după ce am trecut de primele două etape, care e originea emoțiilor mele. Și nu găseam un răspuns. Probabil că supramotivarea aceasta venită într-un context în care toată lumea așteaptă, fiind la tine acasă… Dar am venit astăzi cu gândul doar să cânt. Să fac muzică. Știu că acolo, sus, e un Dumnezeu care mă veghează. Concurenții sunt foarte buni, de înalt nivel, cu experiență. Pentru juriu trebuie să fie foarte greu pentru că în muzică nu paote fi decât subiectiv. Muzica e ceva înălțătoar, e prea frumos ca să fie concurată. Dar fără concursuri nu avem șansa să ne lansăm ca artiști, nu?

Octavian nu s-a înșelat, publicul i-a receționat mesajul. Aplauze entuziaste. Urale, chiar, după prestația sa în Sonata de Enescu, piesa lui David Popper - Elfentanz, și Sonata în re minor de Debussy. Nu la fel de convins a fost și juriul. Parcursul lui Octavian Alin Lup în această ediție 2014 a Concursului s-a încheiat aici. Numele celor trei finaliști, pronunțate după deliberare de președintele juriului secțiunii Violoncel au fost Sarah Rommel și Tony Rymer - ambii din Statele Unite și Eun-sun Hong- Coreea de Sud.

Un singur comentariu ca simplu ascultător fără pretenții de a emite prognosticuri care țin, pentru juriu, cum spunea Octavian, dincolo de subiectivitate, de foarte multe alte considerente. Personal, după ce asiști 5 interpreți descifrând muzica portativ cu portativ, cu ochii în partitură (justificabil la cât de dens e repertoriul într-o competiție, 4 etape cu 4 programe diferite într-un timp atât de scurt) sentimentul e absolut uimitor când deodată , în final, al 6-lea concurent urcă degajat pe scenă și dă la o parte pupitrul. Un gest care parcă a risipit și o separație pe care pupitrul o făcea între noi, ca public, și artist. Între artist și muzică săteau...note. portative. Mai mult. Sud-coreeanca Eun-sun Hong a fost singura care a cântat Sonata în fa minor opus postum de George Enescu pe dinafară. Un gest de respect față de compozitorul în memoria căruia există astăzi acest Festival și Concurs Internațional George Enescu - brand cultural al României. România contează!

Să fie cei din urmă, cei dintâi ?

Aflăm duminică seară, 21 septembrie, la Ateneul Român, imediat după finala secțiunii Violoncel.