Oraşul Londra are, cu siguranţă, una dintre cele mai fantastice oferte culturale din lume. Instituţiile sale de spectacol au devenit emblematice: de la The Globe (reconstrucţie fidelă a vechiului teatru al lui Shakespeare) la Royal Opera House Covent Garden, de la Royal Albert Hall, Barbican Centre, Royal Festival Hall şi Queen Elizabeth Hall la cele peste 30 de teatre, majoritatea concentrate în zona West End. Aici, în fiecare seară, panouri multicolore anunţă titluri de musicaluri celebre. Unele se joacă de decenii - de exemplu Fantoma de la operă a intrat în cea de a 28-a stagiune! Imaginea capitalei regatului britanic nu este completă fără un spectacol de musical, gen în care englezii excelează fiind în rivalitate puternică cu colegii lor de dincolo de ocean, din cele 40 de teatre de pe legendarul Broadway new-yorkez. Dacă ajungi la Londra trebuie să vezi un musical şi asta chiar dacă preţurile par uneori prohibitive. Cu mulţi ani în urmă, am reuşit să văd cu 5 lire biletul Mizerabilii, Miss Saigon şi Cats. Revenind în oraş am făcut de astă dată o…gaură în buget şi am văzut Fantoma de la operă şi Lion King - de două ori câte 45 de lire! Dar nu îmi pare rău.

De la spectacolul Fantoma de la operă ştiam la ce să mă aştept: un musical clasic semnat Andrew Lloyd Webber, poate cea mai de succes creaţie a maestrului genului. Spectacolul a deschis Her Majesty's Theatre la 9 octombrie 1986 avându-i pe Michael Crawford şi pe Sarah Brightman în rolurile principale. La 23 octombrie 2010 a sărbătorit reprezentaţia cu numărul 10.000. Şi continuă să fie pe afişe, seară de seară, jucându-se cu sălile arhipline (producător Cameron Mackintosh). Regia semnată de Harold Prince foloseşte toate sugestiile textului - o fantomă bântuie cele mai ascunse cotloane ale Operei din Paris. Acţiunea trece de la scene strălucitoare la momente misterioase şi întunecate. În spectacol sunt implicaţi 130 de artişti, actori, cântăreţi şi instrumentişti. Sunt folosite 230 de costume, 14 garderobiere, 22 schimbări de decor, 281 de sfeşnice, 10 instalaţii producătoare de fum şi ceaţă…Machiajul complicat al interpretului Fantomei durează două ore şi cere, după spectacol, 30 de minute ca sa fie şters. Orbitorul candelabru, replică a originalului din sala Operei din Paris, este realizat din 6.000 de mărgele, este lat de trei metri şi cântăreşte o tonă…Toate aceste elemente deosebit de importante pentru scenă îmbracă o partitură de excepţie, ce a lansat câteva şlagăre, cere voci cultivate şi expresive şi păstrează încă respectul pentru cântăreţul pe care nu îl supune unui joc actoricesc prea complicat. Reprezentaţia la care am asistat la sfârşit de august poate fi catalogată excepţională din punct de vedere scenic şi bună din punct de vedere muzical, sigur, cu o notă mult peste medie.

Lucrurile se schimbă oarecum atunci când vorbesc despre un alt musical celebru, ceva mai "tânăr", Lion King. După succesul imens al filmului de animaţie cu acelaşi titlu, produs în 1994 de Walt Disney Pictures cu muzica lui Elton John şiTim Rice, Walt Disney Theatrical scoate pe piaţa o adaptare scenică cu premiera la Minneapolis, Minnesota în luna iulie a lui 1997, preluată apoi, în octombrie acelaşi an, pe Broadway, în New York, de New Amsterdam Theatre. Regia şi costumele sunt semnate de Julie Taymor, o reputată regizoare de teatru muzical şi film. Consider important să menţionez că Julie Taymor a semnat spectacole excepţionale, recunoscute şi premiate, printre acestea Olandezul zburător de Wagner la Opera din Los Angeles într-o coproducţie cu Grand Opera din Houston, Salome de Richard Strauss pentru teatrul Kirov într-o producţie dirijată de Valery Gergiev, Flautul fermecat de Mozart pentru festivalul Maggio Musicale Fiorentino, ediţia 1993, cu Zubin Mehta la pupitru, acelaşi Flaut fermecat cu premiera în 2004 la Metropolitan Opera House din New York… De obicei, regizoarea concepe şi costumele cu talent, imaginaţie şi originalitate extraordinare. După o carieră îndelungată şi bine consolidată, Julie Taymor se apropie pentru prima oară de musicalul comercial realizând spectacolul de pe Broadway cu Lion King cu care a intrat în istoria genului datorită unui Tony Award for 'Best Director of a Musical' acordat pentru prima oară unei femei!

Spectacolul pe care l-am aplaudat cu încântare la Lyceum Theatre din Londra şi care se joacă pe această scenă de la inaugurarea ei, în anul 1999, este într-adevăr unic ca producţie de teatru muzical. Accentuez cuvântul teatru căci în această direcţie s-a îndreptat atenţia producătorilor. Este vorba de versiunea originală de pe Broadway, acum în turneu în Europa. Pe scenă este adusă întreaga junglă africană cu toate animalele ei, cu apusuri şi răsărituri de soare, cu galopuri înfricoşătoare de sălbăticiuni mari şi ameninţătoare sau cu salturi delicate de antilope fragile, cu paradisul păsărilor multicolore şi cu ritualurile colorate şi pline de ritmuri şi sonorităţi diverse ale oamenilor pământului. Povestea este mult subţiată, păstrează doar reperele ce conturează o acţiune bine cunoscută deja, din care detaliile îşi permit să lipsească. Dialogurile sunt destul de lungi şi de didactice iar partitura muzicală refăcută pentru spectacolul de pe scena de teatru de aceiaşi Elton John şi Tim Rice, este parcă mai săracă decât coloana sonoră a filmului - din spectacolul de teatru de exemplu, lipseşte celebrul cântec In the jungle the mighty jungle pe care, mărturisesc, l-am aşteptat cu voluptate şi a cărui absenţă mi-a declanşat un puternic sentiment de frustrare!

În versiunea sa de teatru muzical, Lion King este mai ales un spectacol fantastic adresat ochilor cu sonorităţi africane, mai ales de percuţie, ca acompaniament principal. Două mari loji din avanscenă sunt tixite cu instrumente de percuţie dintre cele mai ciudate pe care doi muzicieni le mânuiesc cu măiestrie. Pe scenă fiecare actor trebuie să fie cântăreţ, dansator, circar şi păpuşar în acelaşi timp. Reuşita este deplină. Trupurile sunt, în majoritatea lor, sculptate parcă în abanos. Măştile, costumele şi soluţiile pentru momentele de cavalcadă sunt simple, originale şi mai ales spectaculoase: leii au pe cap măşti enorme care impun teamă şi respect şi care, printr-un procedeu ingenios, atunci când interpretul se apleacă, coboară şi îi ascund chipul dând iluzia credibilă a unui animal în poziţie de atac; costumul de zebră îmbracă dansatorul la nivelul şoldurilor iar picioarele din spate ale animalului sunt acţionate cu tije lungi care le mişcă în mers; acelaşi tip de costum şi pentru panteră, doar că de data aceasta picioarele din faţă sunt acţionate de aceleaşi tije lungi care le mişcă languros şi insinuant; păsările mari sunt concepute ca marionete de dimensiuni impresionante în care interpretul este cuprins cu totul şi pe care le acţionează din interior; păsările mici sunt amplasate, după metoda caruselului, pe tije lungi ce sunt învârtite rapid; animalele grele, care îl calcă în galopul lor nebun pe Mufasa, au în faţă câţiva balerini costumaţi şi apoi, vin din spate, fără număr datorită iluziei create de un imens cilindru pe care sunt lipite siluete de mucava rotite conform principiului flaşnetei…. Un interpret păşeşte delicat, în patru labe, având ataşate de cele patru membre picioroange mai înalte în faţă şi mai scurte la spate. Pe cap are o construcţie luuuungă ce se termină în vârf cu botul, urechile şi ochii unei girafe. Obţii uşor 15 antilope în zbor dacă de capul şi de braţele a cinci balerini ataşezi câte trei animale de dimensiuni diferite. Le mai adaugi o instaţatie simplă de fapt, în care un biciclist împinge în faţă nu o tonetă de îngheţată, ci un sistem de roţi de dimensiuni diferite de care sunt ataşate antilope de mărimi diferite…Toate aceste animale umplu scena, dar umplu şi sala prin care se plimbă degajat. Efectul este copleşitor iar aplauzele sunt declanşate în tunete de entuziasm furtunuos.

Am găsit formulată într-o cronică de la premieră, senzaţia pe care nu aş fi putut-o concretiza eu mai bine în alte cuvinte aşa că, citez: You 'see' this show rather than 'feel' it. It is not really a conventional musical, but rather a piece of theatre with music. (David Heppell Oct 1999) adică Mai degrabă "vezi" spectacolul decât îl "simţi". Nu este un musical în sensul tradiţional al cuvântului ci mai degrabă o piesă de teatru cu muzică. Un alt cronicar aprecia în acelaşi moment că avem în faţă one of the most spectacularly staged shows you will ever see/ una dintre cele mai spectaculoase montări scenice ce pot fi văzute vreodată (Geoff Jones 16 octombrie 1999). Aceste cuvinte sunt valabile şi astăzi, după 15 ani de la data în care ele au fost scrise. Concluzia: spectacolul cu Lion King de pe scena Lyceum Theatre din Londra trebuie neapărat văzut şi mai ales trăit. Este o experienţă cu adevărat extraordinară ce marchează un moment de referinţă în istoria teatrului muzical.